Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Guvernul intenționează să nu mai emită tichete de vacanță

"Voucherele de anul acesta vor fi emise la anu’ "

În ultima ședință de Guvern, a fost discutată o nouă ordonanță care vine cu alte măsuri de austeritate, cu consecințe de destabilizare a economiei și care va pune lacăt pe ușile multor antreprenori din industria turismului și horeca. Asistăm la o situație fără precedent când de la o săptămână la alta, Guvernul vine cu noi măsuri ce sărăcesc buzunarele românilor.

După ce în campania electorală premierul Cîțu ne spunea că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din ultimii 20 de ani, vedem că după ordonanța de urgență privind înghețarea salariilor, Guvernul pregătește și alte măsuri de austeritate. Au început cu înghețarea salariilor, au urmat cu simularea unor calcule pentru a tăia și din sporuri și au culminat cu intenția de suspendare a acordării voucherelor de vacanță. Iar ultima declarație de presă a domnului Cîțu cu privire la promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală pot ajuta mult la stabilirea diagnosticului de care suferă:„Mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare.

Conform celor declarate de premierul Cîțu în cadrul briefingului de presă: În ceea ce privește voucherele de vacanță, pentru că am văzut această discuție în spațiul public: pe lângă faptul că sunt văzute ca un spor, venit suplimentar, în România, astăzi, au fost prelungite voucherele de vacanță emise în 2019 și cele din 2020, ceea ce înseamnă că în economie sunt vouchere de vacanță în valoare aproape 2,4 miliarde de lei, care nu au fost folosite. Pentru că, ştiţi foarte bine, pe de-o parte industria ne spune că anul trecut a fost închisă, deci nu puteau să fie folosite voucherele de vacanță, pe de altă parte, pentru că am dat voie să fie folosite anul acesta, deja sunt în circulație vouchere de vacanță în valoare de 2,4 miliarde de lei. De aceea, voucherele de vacanță care ar fi trebuit emise anul acesta vor fi emise anul viitor şi avem această economie la buget.

Aceste declarații vin după ce la finalul lunii decembrie, în preambulul OUG 226/2020 emisă în ultima zi din an, același premier Cîțu, susținea necesitatea acordării voucherelor de vacanță/decontului pentru servicii turistice prin prisma beneficiul important pe care acestea îl aduc în economie: ”Acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 1 noiembrie 2020, a indemnizațiilor de vacanță sau a primelor de vacanță, după caz, sub forma voucherelor de vacanță, în valoare de 1450 lei s-a dovedit a fi o măsura cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariați români, din cadrul instituțiilor de stat sau al societăților în care statul este acționar unic sau majoritar, să-și petreacă concediile în țară. Această măsură a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată. De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creșterea numărului de solicitări de autorizare a unităților de cazare. La nivel național, creșterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenți.”

Mai mult, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, regăsim Scrisoarea cadru privind  contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2021 şi a estimărilor pentru anii 2022-2024, precum şi limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite”, document strategic emis de specialiștii care au prognozat evoluția bugetului, în cuprinsul căruia aceștia își asumă: „Acordarea în anul 2021 a voucherelor de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru personalul plătit din fonduri publice și prorogarea în anul 2022 a prevederilor referitoare la acordarea indemnizației de vacanță;

Puteți constata astfel că, la nicio lună de la emiterea primei ordonanțe, OUG 226/2020, premierul Cîțu vrea să o modifice printr-o altă OUG, susținând de data aceasta că nu mai este o măsură bună pentru economie. Oare Cîțu este bipolar sau această nouă tăiere trădează faptul că de fapt există alții în spatele lui care îi dictează cum trebuie să redirecționeze banii către grupurile de interese?!

Un lucru este cert, dacă nu vom reacționa, indiferent de forma de protest, vom fi din nou „sacrificații de serviciu” ai unui Guvern impotent, care în loc să găsească modalități de a accesa cele 80 de miliarde de euro puse la dispoziția României de către Uniunea Europeană, se rezuma doar la modalități de tăiere a bugetului. Text preluat de pe site-ul www.publisind.ro.

Sindicatul Național Sport și Tineret: Guvernul intenționează să nu mai emită tichete de vacanță