Guvernul este primul care s-a opus majorărilor salariale din Sport și Tineret. Miniștrii care vin să își facă poze la evenimentele sportive și ne promit de fiecare dată că vor face totul pentru a ne aduce veniturile la un nivel decent, au trimis Parlamentului un aviz negativ la inițiativa legislativă de majorare a salariilor noastre (vezi documentul).
În motivarea acestui aviz negativ se evidențiază ideea că adoptarea unei măsuri de îmbunătățire a nivelului nostru de trai ar atrage cereri similare din partea altor bugetari. Adică guvernanții se tem că salariații din alte domenii vor fi invidioși în raport cu salariile noastre. Nu există acest risc, nimeni nu își dorește nivelul veniturilor celor din Sport și Tineret, avem cele mai mici salarii și o majorare de 10% nu înseamnă schimbări spectaculoase și nici nu va declanșa o migrație în masă a angajaților din alte domenii spre noi.
În același context al motivelor pentru care Guvernul nu poate fi de acord cu această inițiativă legislativă, se remarcă și estimarea exagerată a impactului bugetar pe care îl poate avea o majorare de 10% a salariilor noastre. Din calculele noastre cifrele prezentate în motivație sunt umflate intenționat cu 21,5%, estimarea dată de la Palatul Victoria fiind exagerată în mod voit, cu scopul de a crea emoție, de a arăta cât de mult poate fi destabilizat Bugetul consolidat de stat prin majorarea cu uriașul procent de 10% a celor mai mici salarii.
În concluzie aceasta este susținerea Guvernului, care a înțeles că procentul mimim pe care îl solicităm pentru salariații din Sport și Tineret este exagerat de mare. După reluarea în condiții normale a tuturor activităților, îi așteptăm pe toți cei din Guvern să vină la evenimentele organizate de noi pentru fotografii, discursuri și promisiuni. Guvernul susține că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Îi informăm pe domnii guvernanți că discriminarea există de mult timp, iar justificarea rezonabilă și obiectivă pentru această situație nu există și că acum au ocazia să înfăptuiască un act de dreptate prin elaborarea normelor de aplicare a legii astfel încât majorarea să se aplice tuturor salariaților din Sport și Tineret.
pvg233_2020Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –