„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Federațiile sportive naționale au noi obligațiii legale

Riscul unor amenzi de 3.000 / 10.000 lei și/sau pierderea eligibilității pentru finanțare

Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a fost modificată și completată, federațiile sportive naționale care primesc finanțare de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sportului, au următoarele obligații în domeniul transparenței publice:

  1. să dețină o pagină proprie de internet;
  2. să permită vizualizarea, pe pagina proprie de internet, a statutului federației, precum și a altor acte constitutive, dacă este cazul;
  3. să publice pe pagina proprie de internet și să actualizeze, atunci când intervin modificări, structura organizatorică, numele și prenumele persoanelor din conducerea federației, bugetul anual al federației, programele și strategiile proprii, regulamentele, lista cluburilor sportive afiliate, numărul sportivilor legitimați pe categorii de vârstă, numărul antrenorilor și instructorilor pe ramură sportivă, calendarul competițional național și internațional, precum și alte materiale de interes public.

Nerespectarea prevederilor de mai sus poate însemna o amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei și/sau pierderea eligibilității pentru finanțare din fondurile Ministerului Sportului.

Lista federațiilor sportive din România:

FEDERAŢII SPORTIVE NAŢIONALE
NR.CRT.F.S.N.
1Federaţia Aeronautică Română
2F.R. Aikido
3F.R. Alpinism şi Escaladă
4F.R. Arte Marţiale
5F.R. Arte Marţiale de Contact
6F.R. Atletism
7F.R. Automobilism Sportiv
8F.R. Badminton
9F.R. Biliard Pool
10F.R. Baschet
11F.R. Baseball şi Softball
12F.R. Bob Sanie
13F.R. Box
14F.R. Bridge
15F.R. Canotaj
16F.R. Ciclism
17F.R. Culturism şi Fitness
18F.R. de Sport Columbofil
19F.R. Darts
20F.R. Dans Sportiv
21Federatia Ecvestră Romana
22F.R. Fotbal
23F.R. Fotbal – Tenis C.A.J.
24F.R. Gimnastică
25F.R. Gimnastică Ritmică
26F.R. Go
27F.R. Golf
28F.R. Haltere
29F.R. Handbal
30F.R. Hochei pe Gheaţă
31F.R. Hochei pe Iarbă
32F.R. Judo
33F.R. Karting
34F.R. Kaiac Canoe
35F.R. Karate Kyokushin Iko 2
36F.R. Karate
37F.R. Karate Tradiţional
38F.R. Karate WUKF
39F.R. Kempo
40F.R. Lupte
41F.R. Modelism
42F.R. Motociclism
43F.R. Nataţie şi Pentatlon Modern
44F.R. Oină
45F.R. Orientare
46F.R. Pescuit Sportiv
47F.R. Patinaj
48F.R. Polo
49F.R. Popice
50F.R. Powerlifting
51F.R. Radioamatorism
52F.R. Rugby
53F.R. Schi Biatlon
54F.R. Scrabble
55F.R. Scrimă
56F.R. Sambo
57F.R. Snooker
58Comitetul National Paralimpic
59F.R. Sportul pentru Toţi
60F.R. Şah
61F.R. Table/Backgammon
62F.R. Taekwondo W.T.
63F.R. Taekwondo I.T.F.
64F.R. Tenis
65F.R. Tenis de Masă
66F.R. Tir Sportiv
67F.R. Tir cu Arcul
68F.R. Triatlon
69F.R. Volei
70F.R. Vovinam Viet-Vo-Dao
71F.R. Yachting
72F.R. Squash
73F.R.Cricket
74F.R. Chanbara
75F.R. Bowling
76F.R. Pangration Athlima
77F.R. Wushu Kungfu
78F.R. Minifotbal

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: Federațiile sportive naționale au noi obligațiii legale