Campania lansată de SNST pentru reunificarea domeniilor Sport și Tineret și reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului continuă cu o întrebare fundamentală: de ce în România aceste domenii au fost despărțite și marginalizate, în timp ce în întreaga Europă sunt tratate ca priorități strategice, cu ministere dedicate și politici integrate?
Separarea Tineretului de Sport a fost oficializată prin O.U.G. nr. 121/2021. Prin acest act normativ, Ministerul Tineretului și Sportului a fost divizat, iar activitățile, personalul și patrimoniul aferente domeniului tineretului au fost transferate, cel puțin teoretic, către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – în practică, însă, nici transferul personalului și nici cel al patrimoniului nu au fost realizate. La nivel teritorial, au fost înființate șapte direcții județene pentru familie și tineret (aflate acum în subordinea MMTSS), iar în prezent, în subordinea ANS, funcționează atât direcții județene pentru tineret, cât și direcții județene de tineret – o confuzie administrativă fără precedent. Dincolo de decizia în sine, ceea ce a urmat a fost un haos instituțional: termene legale depășite, ordine emise fără bază juridică, lipsa protocoalelor de predare-primire, blocaje salariale și disfuncționalități majore în organizarea și funcționarea direcțiilor.
Comisia interministerială creată la nivel guvernamental pentru a găsi soluții la problemele apărute ca urmare a acestei separări, din care face parte și Agenția Națională pentru Sport, a constatat, după mai bine de un an și jumătate de activitate, că nu se poate repara nimic în actuala formă de organizare. Domeniile sunt pur și simplu incompatibile instituțional în acest format. Tineretul nu are nici buget, nici instrumente. Taberele sunt închise sau abandonate, personalul e în continuare în incertitudine, iar sportul a rămas fără cel mai important aliat al său în comunitate: activitatea de tineret.
La nivel legislativ, întreaga arhitectură juridică a acestei separări s-a dovedit instabilă. Deși prevederile OUG 121/2021 și hotărârile de guvern subsecvente (HG 197/2022, HG 198/2022, HG 139/2023) impuneau termene clare pentru încadrarea personalului și preluarea patrimoniului, acestea nu au fost respectate. În mai 2023, Ministerul Familiei a emis ordine de înființare a direcțiilor de tineret în lipsa unui temei legal activ, cu hotărâri deja caduce. Drept urmare, regimul juridic al personalului este încă incert, iar în unele cazuri, salariile au fost plătite ilegal. Nicio instituție nu și-a asumat responsabilitatea. Nimeni nu a oferit soluții concrete.
În paralel cu blocajele și dezorganizarea apărute în România după separarea Tineretului de Sport, în Uniunea Europeană, lucrurile stau cu totul altfel. Cele 27 de state membre tratează Sportul și Tineretul cu seriozitate și responsabilitate, la nivel ministerial. România este, în prezent, singura țară membră a UE care nu are un minister sau un portofoliu guvernamental distinct care să includă clar aceste domenii.
Țări precum Austria, Franța, Italia, Finlanda, Portugalia, Irlanda, Croația sau Malta – fiecare, într-o formulă proprie – au ales să păstreze aceste domenii împreună sau, cel puțin, să le ancoreze instituțional într-un minister clar definit.
-
În Austria, vicecancelarul este responsabil de Artă, Cultură, Serviciu Public și Sport.
-
În Franța, există un minister dedicat care include Educația, Tineretul, Sportul și Jocurile Olimpice.
-
În Italia, Sportul și Tineretul formează un portofoliu propriu.
-
În Finlanda, există un ministru pentru Tineret, Sport și Activitate Fizică.
-
În Polonia, funcționează un Minister al Sportului și Turismului.
-
În Cipru, domeniile sunt reunite în cadrul Ministerului Educației, Sportului și Tineretului.
Această practică larg răspândită demonstrează clar: la nivel european, Tineretul și Sportul sunt tratate ca domenii esențiale pentru dezvoltarea educațională, socială și culturală a fiecărui stat membru.
Situația în Uniunea Europeană – structuri guvernamentale pentru Tineret și Sport
| Țara | Minister dedicat / Domenii incluse |
|---|---|
| Austria | Da – Vicecancelarul este responsabil de Artă, Cultură, Serviciu Public și Sport |
| Belgia | Da – Repartizare pe comunități: Sport gestionat la nivelul fiecărei entități federale |
| Bulgaria | Da – Ministerul Tineretului și Sportului |
| Cipru | Da – Ministerul Educației, Sportului și Tineretului |
| Croația | Da – Ministerul Turismului și Sportului |
| Cehia | Nu – sportul gestionat de Agenția Națională pentru Sport |
| Danemarca | Da – Ministerul Culturii gestionează sportul |
| Estonia | Da – Ministerul Culturii (include sport) |
| Finlanda | Da – Ministrul pentru Tineret, Sport și Activitate Fizică |
| Franța | Da – Ministerul Educației Naționale, Tineretului, Sportului și Jocurilor Olimpice |
| Germania | Parțial – sportul la nivel federal sub Ministerul de Interne și Comunitate |
| Grecia | Da – Ministerul Educației, Afacerilor Religioase și Sportului |
| Irlanda | Da – Ministru de Stat pentru Sport și Educație Fizică |
| Italia | Da – Ministerul pentru Sport și Tineret |
| Letonia | Da – Ministerul Educației și Științei gestionează sportul și tineretul |
| Lituania | Da – Ministerul Educației, Științei și Sportului |
| Luxemburg | Da – Ministerul Sportului și Muncii |
| Malta | Da – Ministerul Educației, Tineretului, Sportului, Cercetării și Inovării |
| Olanda | Da – Ministerul Sănătății, Sportului și Îngrijirii pe termen lung |
| Polonia | Da – Ministerul Sportului și Turismului |
| Portugalia | Da – Secretar de Stat pentru Tineret și Sport |
| România | Nu – după desființarea MTS în 2021, domeniile sunt dispersate și lipsite de reprezentare clară |
| Slovacia | Da – Stat Secretary pentru Sport |
| Slovenia | Da – Ministerul Economiei, Turismului și Sportului |
| Spania | Da – Ministerul Culturii și Sportului (din 2023 reorganizat din nou) |
| Suedia | Da – Ministrul Afacerilor Sociale și Sănătății Publice include responsabilitatea pentru sport |
| Ungaria | Da – Secretar de Stat pentru Sport |
„Miniștrii sportului din Uniunea Europeană au reafirmat, prin Declarația comună din 8 februarie 2024, importanța consolidării unui sport bazat pe valori, solidaritate și funcții sociale, educaționale și culturale. Ei subliniază că sportul trebuie să fie guvernat în spiritul democrației, integrității și egalității, cu o legătură clară între sportul de bază și cel de performanță, în beneficiul comunității.”
„Totodată, modelul european de sport este recunoscut ca parte integrantă a identității naționale și a coeziunii sociale, iar Comisia Europeană este invitată să susțină acest model în viitorul cadru strategic al Uniunii. În acest context, politicile publice pentru tineret, sport și educație sunt privite ca domenii complementare, care trebuie gestionate coerent și integrat.”
(Declarația miniștrilor europeni ai sportului, Bruxelles, 8 februarie 2024)
În România, în schimb, separarea celor două domenii a dus la fragmentare, la lipsa unei viziuni comune, la scăderea finanțării și, în final, la o marginalizare profundă a politicilor de tineret. Reprezentarea tinerilor în procesul decizional a fost diminuată, rețeaua de tabere a fost paralizată, iar riscul transferului structurilor locale către administrațiile publice locale – fără criterii clare – pune în pericol nu doar locurile de muncă, ci și continuitatea instituțională.
Pornind de la aceste realități, SNST reiterează solicitările sale formulate și susținute constant în toate demersurile oficiale:
Reunificarea domeniilor Tineret și Sport
Reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului
Finanțarea reală a activităților de tineret și relansarea rețelei de tabere
Acestea nu sunt revendicări sindicale punctuale, ci măsuri necesare pentru revenirea la o funcționare coerentă a sistemului și pentru asigurarea cadrului instituțional care să răspundă nevoilor reale ale tinerilor și sportivilor din România. În lipsa acestor măsuri, vom continua să fim o excepție negativă în peisajul european, o țară care a renunțat la prioritățile sale educaționale, sociale și de sănătate publică.
SNST merge mai departe. Vom continua campania, vom transmite poziția noastră tuturor partidelor parlamentare, vom aduce subiectul în dezbaterea publică și vom cere decidenților să își asume răspunderea. România are nevoie de o politică publică pentru tineri și sportivi, nu de o improvizație administrativă.
Un răspuns
Înfiițați din nou MINISTERUL TINERETULUI și SPORTULUI. Vrem să se dea legea sportului pentru ca secția de fotbal seniori a Stelei București să poată să promoveze în Superliga României și să fie valabil și pentru toate echipele departamentabile și ministeriale, cum ar fi CS Dinamo București și CS Rapid București, U. Craiova s.a.m.d‼️