Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului a ajuns la Consiliul Economic şi Social. Proiectul actului normativ trimis spre avizare are termen până la data de 5.01.2022 și va face obiectului ordinii de zi a ședinței Plenului din data de 4 ianuarie.
Prin modificarea propusă, Comitetul Olimpic și Sportiv Român va avea obligația de a publica pe site-ul propriu, sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil, în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
Schimbările preconizate au în vedere mai multă transparență și performanță din partea celor care administrează bugetul și conduc COSR, actualizarea cuantumului amenzilor pentru nerespectarea prevederilor Legii 69/2000 și dispoziții suplimentare privind condițiile de organizare / participare la competițiile sportive oficiale: Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.
Este greu de înțeles de ce a fost nevoie de modificarea / completarea legii pentru a determina Comitetul Olimpic și Sportiv Român să publice unele documente de interes public. COSR-ul are această obligație având în vedere actualele prevederi din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000 Legea educaţiei fizice şi sportului: 20^1 (2) “Comitetul Olimpic Român este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, nonprofit, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ și cele ale Legii nr. 554 din 2 decembrie 2004 – Lege a contenciosului administrativ 2 alin(1) lit.b) “autoritate publică – orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Având în vedere solicitările primite de SNST din partea membrilor din cadrul federațiilor sportive naționale, care sunt nemulțumiți de unele decizii ale COSR, ținând cont de prevederile Legii 544/2001 privind furnizarea informațiilor de interes public:
- art.6 alin (1) potrivit căruia “Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public”.
- art.3 „asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop”.
- art.2 potrivit căruia „a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar, precum şi orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiţi în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici; b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”,
SNST va transmite COSR-ului o cerere prin care, în temeiul art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 544/2001, vom solicita să ne comunice următoarele înscrisuri/informații de interes public:
- Contractele pentru activități sportive încheiate în anii 2020/2021 cu sportivii selecționați în loturile olimpice și personalul tehnic angrenat în pregătirea acestora.
- Cheltuielile / bugetele totale destinate pregătirii sportivilor loturilor olimpice în anii 2020/2021.
- Sumele transferate către federațiile olimpice în anii 2020/2021, detaliat pentru fiecare federație.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –