„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Consolidarea capacității instituționale – BNS

Program desfasurare activitati strategie de recrutare

Blocul Național Sindical organizează, în perioada 30 august- 1 septembrie, la București, o serie de întâlniri cu conducerea fiecărei federații sindicale din cele aproape 35 afiliate la BNS.
Concret, în cele trei zile, vor fi dezbătute atât în sesiuni plenare, cât și în activități pe grupuri de lucru, conținutul proiectului de strategie și modul în care acest document și abordarea propusă pot fi integrate în viziunea de consolidare a confederației BNS pentru următorii 5 ani.
Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical: ,,În ultima vreme, am realizat trei mari lucruri la BNS. Am angajat o echipă de consultanți care să ne ajute să conturăm o strategie pentru consolidarea instituției și pentru recrutarea de noi membri și înființarea și afilierea unor noi organizații la BNS. Pe de altă parte, am realizat un audit instituțional care a cuprins fiecare federație membră. Avem, astfel, stabilite prioritățile pentru perioada următoare. Nu în ultimul rând, o altă echipă externă BNS a analizat cadrul legal care vizează activitatea sindicatelor. La sfârșitul săptămânii viitoare, vom avea gata această analiză. Vă reamintesc că, peste doi ani, vom avea un Congres și va trebui să vă gândiți ce oameni noi vreți să aduceți în conducerea organizației.”
Blocul Național Sindical își propune să finalizeze proiectul de strategie al organizației pentru următorii 5 ani până la mijlocul lunii septembrie.
Sindicatul Național Sport și Tineret, prin afilierea la Federația PUBLISIND, este membru al Blocului Național Sindical – BNS. SNST reuneşte funcționari publici și personal contractual din domeniile Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică.

Sindicatul Național Sport și Tineret: Consolidarea capacității instituționale – BNS