Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Comunicat de presă BNS

Învățământul dual poate fi una din soluțiile pentru piața muncii, dacă nu îl transformăm într-un simplu slogan!

Referitor la declarația premierului Cîțu cu privire la învățământul dual, recomandăm premierului să verifice mai atent informațiile care vin de la surse mari consumatoare de bani publici, care își clamează rezultate inexistente.

Am luat act cu surprindere de declarația Dlui. Prim-ministru Florin Cîțu, referitoare la învățământul dual, făcută cu ocazia participării sale la conferința „Professional Dual Summit”, alături de reprezentanți ai autorităților publice și ai marilor companii din România, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

„Companii mari din țară mi-au transmis că și-au rezolvat problemele privind forța de muncă prin investiții în anumite clase, în anumite licee. Au găsit această soluție a învățământului dual. Acum întrebarea este cum extindem acest sistem la nivel național. Practic acest sistem este singurul care nu scoate șomeri de pe băncile școlii. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avem prevăzute 400 milioane de euro pentru învățământ profesional și dual. Sper să avem o concluzie care să fie implementată rapid, întrucât avem nevoie de forță de muncă bine calificată.”,a declarat Florin Cîțu. (aceasta declarație a fost preluată de mass-media)

Înainte de toate o necesara corecție: prin PNRR sunt prevăzute 338 milioane de euro (diferența pana la 400 de milioane este totuși semnificativă). Aici ar mai trebui subliniat că acești bani vor deveni (când vor deveni) disponibili unor consorții nu atât de precis definite, dar care vor include (în mod paradoxal) şi universități!

Oare să fi pierdut atât de net universitățile din România competiția  cu mediul universitar european și internațional, încât să fie obligate să apeleze și la resursele alocate învățământului profesional și tehnic dual?

Dar sa ne întoarcem la „singurul sistem care nu scoate șomeri de pe băncile școlii”!

Îl anunțam pe premierul Cîțu că poate citi, pe site-ul Ministerului Educației, Raportul „Inserția pe piața muncii a absolvenților de învățământ dual – Promoția 2020” [data publicării 18.12.2020], conform căruia ponderea operatorilor economici implicați în dual, deveniți ANGAJATORI PARȚIALI AI ABSOLVENȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL este de 53%, adică doar puțin peste jumătate din angajatorii care au devenit parteneri învățământ dual au recrutat DOAR O PARTE DIN ABSOLVENȚII acestor programe. DECI NU TOȚI ABSOLVENȚII!

Conform Raportului citat, din 236 operatori economici implicați în dual la nivel național, 111 NU AU FĂCUT ANGAJĂRI din rândul absolvenților de dual. Așadar şi învățatul dual poate produce absolvenți care devin persoane neocupate și din păcate aceștia sunt foarte mulți, căci rata de succes comunicată pe acest tip de programe este o rată nu numai nesatisfăcătoare, ci chiar ridicolă. Iar daca nu recunoaștem această problema e greu de presupus ca sistemul dual va produce cu adevărat beneficii pentru economie şi pentru forța de muncă din Romania.

Învățământul dual poate fi o soluție, atâta vreme căt este corect abordat, revizuit pe măsura ce sunt constatate unele disfuncții, iar implicarea părților interesate în acest proces este echitabilă şi etică. În nici un caz nu va evolua şi nu va reprezenta o soluție eficientă, viabilă şi corectă, daca este promovat şi prezentat în mod festivist, fără dreaptă măsura, fără nicio nuanță de gândire critică şi, în fond, fără preocuparea reală de ajunge la soluții împărtășite și transparente.

Riscăm să transformăm actual sistem de învățământ dual într-un sistem consumator de bani publici fără eficiență și mai ales de irosire a destinelor umane!

Sursa: Biroul de Presa BNS

Comunicat de presă BNS – documentul integral

Sindicatul Național Sport și Tineret: Comunicat de presă BNS