„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Comisia pentru Tineret și Sport a Senatului

STRATEGIE / DESCENTRALIZARE

Miercuri, 20 aprilie 2022, în Parlament, a avut loc dezbaterea cu tema Strategia Națională pentru Sport, ședință organizată de Comisia pentru Tineret și Sport a Senatului. Ordinea de zi a ședinței a avut următoarele subiecte: Strategie, Descentralizare, Propuneri de modificări legislative, Situația actuală a sportului pe ramura sportivă sub coordonarea federațiilor. Biroul Comisiei a avut următoarea componență: senator  MATEI Constantin-Bogdan– preşedinte, senator  IVAN  Dan –  vicepreşedinte,  senator  RUJAN Ion-Cristinel- secretar.

De la ședință a lipsit și de această dată ministrul Sportului. La fel de ocupat a fost și în data de 30 martie, atunci când a avut loc prima dezbatere a Strategiei Sportului în Comisia Pentru Sport și Tineret. Nici de această dată Eduard Novak nu a putut trimite un draft al proiectului Strategiei Naționale a Sportului, cei prezenți fiind nevoiți să dezbată o strategie pe care nu a văzut-o nimeni.

La invitatia senatorului Bogdan-Constantin Matei, președintele Comisiei, la discuții au participat senatori, membrii comisiei, reprezentanți ai cluburilor sportive și ai federațiilor sportive naționale, presei sportive, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Rugby Europe, Comitetul Internațional Olimpic, Agenția Națională Antidoping, Sindicatul Național Sport și Tineret și Ministerul Sportului. Mai jos, lista celor care au participat la întrevedere și foto din timpul discuțiilor:

1Mihai CovaliuPreședinteCOMITETUL OLIMPIC ȘI SPORTIV ROMÂN
2George BoroiSecretar GeneralCOMITETUL OLIMPIC ȘI SPORTIV ROMÂN
3Andy NagyPreședinteSINDICATUL NAȚIONAL SPORT ȘI TINERET
4Alin PetrachePreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE RUGBY
5Alexandru DeduPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE HANDBAL
6Adin CojocaruPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE VOLEI
7Nicolae DobrePreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE OINĂ
8Alexandru MateiPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE POLO
9Adrian MlădinoiuSecretar GeneralFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE ATLETISM
10Norris MăgeanuPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE AUTOMOBILISM SPORTIV
11Alexandru CiocanPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE CICLISM
12Constantin CarmencitaPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE GIMNASTICĂ
13Alexandru PădureSecretar GeneralFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE HALTERE
14Puiu GasparSecretar GeneralFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE SCHI-BIATLON
15Camelia Alina PotecPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE NATAȚIE ȘI PENTATLON MODERN
16Florea MariusPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE SCRIMĂ
17Cristinel RomanescuPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE TENIS DE MASĂ
18Sorina ȚicuSecretar GeneralFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE BOB ȘI SANIE
19Amatto ZahariaPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE KEMPO
20Ovidiu PanazanPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE POWERLIFTING
21Octavian AmzulescuPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE KARATE
22Gabriel TonceanPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE CULTURISM ȘI FITNESS
23Ion BîrlădeanuPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE KAIAC CANOE
24Aurel PătruVicepreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE ARTE MARȚIALE
25Octavian Morariu

 

Președinte

Membru din partea României

RUGBY EUROPE

COMITETUL INTERNAȚIONAL OLIMPIC

26Rohnean ȘtefanPreședinteAGENȚIA NAȚIONALĂ  ANTI-DOPING
27George CosacPreședinteFEDERAȚIA ROMĂNĂ DE TENIS
28Viorel GâscăPreședinteFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE SAMBO
29Radu VișanSecretar GeneralFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL
30Mihai StoichițăDirector TehnicFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL
31Vlad MunteanuDirector TehnicFEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL
32Ionuț PopaPreședinteCLUBUL SPORTIV DINAMO BUCUREȘTI
33Dănuț LupuDirector TehnicCLUBUL SPORTIV DINAMO BUCUREȘTI
jpg2pdf(4)

Sindicatul Național Sport și Tineret: Comisia pentru Tineret și Sport a Senatului