Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Casa de cultură a Studenților Cluj Napoca, repetiții / pregătire on-line

"Ne pregătim pentru vremurile mai bune, care vor veni cu siguranță"

În această perioadă în care suntem nevoiți să stăm acasă, încercăm să ne pregătim pentru vremurile mai bune, care vor veni cu siguranță. Orchestra Ansamblului Folcloric Studențesc ”Mărțișorul” din cadrul Casei de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș” din Cluj Napoca, dirijor Tudor Căucean, face repetiții online de două ori pe săptămână, pentru ca atunci când vor putea organiza spectacole cu public, să fie pregătiți să vă ofere cele mai frumoase piese muzicale din zona Ardealului.

Mai jos, imagini cu repetițiile / pregătirile pe care studenții-artiști le fac on-line, îndrumați de profesorii lor. Ansamblul Folcloric Studenţesc ”Mărţişorul” Coordonator: Consultant Artistic Ioan Cocian.

Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca este un spaţiu al spiritelor tinere şi libere, al culturii autentice, ce oferă tinerilor o alternativă elevată de petrecere a timpului liber. În prezent CCS reuneşte 17 formaţii artistice, cenacluri, cluburi şi cursuri. Palmaresul obţinut prin intermediul acestor formaţii înscrie această instuţie în rândul celor mai prestigioase instituţii de cultură din centrul universitar clujean. Echipa CCS Cluj Napoca este coordonată de directorul Flavius Milășan. Formaţiile și trupele care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca sunt:

*Ansamblul Folcloric Studenţesc ”Mărţişorul”

*Ansamblul Folcloric Ördögtérgye

*Ansamblul de Dansuri Greceşti Ellinikoi Xoroi

*Cenaclul Literar ”Vox Napocensis”

*Clubul de Şah al Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca

*Clubul de Pictură

*Formaţia Mazel-Tov

*Formaţia de Muzică Rock ”Quantum Drive”

*Orchestra Mini-Mărţişorul

*Trupa de Jazz ”Big Band Gaio”

*Trupa de Teatru ”Imago”

*Trupa de Dans ”Jump In”

*Trupa de Dans Modern ”X-Tazy”

*Trupa de Dans Modern Mini X-Taz


SNST promovează activitățile și pregătirile on-line pe care le fac toți cei din Sport și Tineret în perioada restricțiilor de deplasare și a suspendării activității. Așteptăm imagini cu antrenamentele individuale, pregătirea sub îndrumarile profesorilor și restul activităților pe care le desfășurați în CCS, CSM, DJST, CSN, în această perioadă la: snst.contact@yahoo.com .

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Casa de cultură a Studenților Cluj Napoca, repetiții / pregătire on-line

4 răspunsuri

  1. Ne e dor de spectacolele Casei de Cultura, de atmosfera de acolo, de muzica si de dans, asteptam cu drag sa revenim, va multumim!

  2. Felicitari pentru activitate, succes tinerilor!

  3. Sunt astfel de activitati in multe alte cluburi si unitati dar nu toti directorii se ocupa….