Colegii de la Satu Mare au devenit membrii SNST
In data de 10 ianuarie 2018, la sediul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret, a avut loc şedinţa de constituire a Grupei SNST – DJST Satu Mare; colegii de aici sunt, de acum, membrii nostri. Au avut loc alegeri şi a fost stabilită echipa celor care vor reprezenta interesele membrilor de aici (liderul şi viceliderul grupei).
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare, este serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului şi Sportului cu personalitate juridică, înfiinţată în baza O.G nr. 15/2010 şi care se organizează şi funcţionează în baza H.G nr. 776/2010.
DJST Satu Mare – djstsatumare.ro – asigură implementarea la nivel judeţean a strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile sportului şi tineretului şi îndeplineşte atribuţii stabilite prin acte normative specifice domeniului de activitate şi prin regulamentele aprobate de Ministerului Tineretului şi Sportului.
Urăm noilor membri bun venit în organizaţie şi echipei de conducere a acestei grupe mult succes! Îi asigurăm de întreaga noastră susținere, pentru ca împreună să obţinem noi rezultate în folosul angajaţilor din Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –
SNST este partener Praktiker România