CSU Ştiinţa Bucureşti a aderat la Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Colegii din Regie au luat iniţiativa şi s-au alăturat organizaţiei; au devenit membri, şi-au înfiinţat propria lor grupă SNST şi au ales conducerea grupei ( liderul şi viceliderul ) care le va reprezenta interesele în cadrul sindicatului. Îi felicităm pentru iniţitiva de a veni în echipă, le dorim succes în demersul făcut, pentru a obţine cât mai rapid rezultate pentru membri şi le urăm să aibă în continuare: spor în sport!
Colegii din CSU-uri, deşi muncesc în sport la vârful piramidei domeniului nostru, sunt remuneraţi la cel mai mic nivel, fiind uitaţi la salariul minim pe economie. Sportul pentru studenţi este administrat prin cele 29 de cluburi sportive universitare din ţară, acolo unde o parte dintre sportivi ajung după ce au fost descoperiţi, iniţiaţi şi legitimaţi în cluburile sportive şcolare şi s-au perfecţionat în liceele cu program sportiv. Sunt multe probleme în salarizarea celor ce pregătesc sportivii din mediul academic şi care, ocupaţi cu performanţa şi fără să fie reprezentaţi la negocieri de-a lungul timpului, nu au beneficiat de nicio majorare salarială în ultimii ani. Nici măcar o gură de oxigen, aşa cum a fost majorarea salarială de 20% acordată pentru unităţile subordonate MTS, nu s-a oferit pentru acest segment de activitate.
Pentru a reprezenta sindical acest grup de unităţi, în perioada imediat următoare, ne organizăm la nivelul cluburilor universitare, ne alegem conducerea fiecărei grupe şi apoi vom desemna un lider naţional pentru CSU – SNST.
Uniţi într-o singură organizaţie sindicală ce reprezintă interesele angajaţilor domeniului nostru din toată ţara, vrem să cerem ceea ce e drept, e just, ni se cuvine şi e posibil; mai mult chiar: nu numai că e posibil dar putem avea toate acestea!
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –
SNST este partener Praktiker România