„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Workshop ANAD despre Educația în Anti-Doping și Prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante

7 - 9 februarie Predeal

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) organizează în perioada 07-09 februarie, la Predeal un workshop gratuit, cu tema „Educația în Anti-Doping”, în parteneriat cu Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST). Obiectivul întâlnirii este acela de a identifica instrumentele și metodele de lucru specifice destinate conturării inițiativelor legislative din domeniul educației privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.

La acest eveniment, sunt invitați să participe membrii SNST din structurile cu atribuții în combaterea dopajului și traficului de substanțe ilicite sau din entitățile cu atribuții în domeniul sportiv, sportivi, instructori, antrenori, profesori, consilieri/ inspectori/ referenți sport, cercetători în domeniul sportiv, maseuri, kinetoterapeuți, psihologi sportivi, medici/asistenți ce activează în domeniul sportiv, organizatori competiții/ evenimente sportive și alte persoane implicate în activitatea sportivă, administratori și angajați ai sălilor de fitness, dar și practicanții sportului recreativ.

Locuri limitate!

Workshopul se va desfășura pe o perioadă de trei zile. Întâmpinarea participanților se va face pe 7 februarie, în intervalul orar 16:30-17:30.

           

Înscrierea la workshop se face în perioada 9 – 14 ianuarie prin SNST. În acest sens, vă rugăm să transmiteți lista persoanelor interesate și datele de contact ale acestora prin e-mail, la adresa: office@snst.ro sau prin WhatsApp, la numărul: 0784.116.973. Toate detaliile organizatorice necesare, precum și sala de evenimente în care se va desfășura workshopul, vor fi anunțate înainte de eveniment.

?Formular de înscriere

Menționăm că, în cadrul evenimentului, cheltuielile de cazare (2 nopți) și transport (pe o rază de 150 de kilometri) sunt suportate de către Agenția Națională Anti-Doping.

Acest workshop face parte din seria celor 24 de evenimente regionale ce au menirea de a provoca specialiștii invitați să propună observații, completări la actele normative aflate în dezbatere și astfel de a oferi o altă perspectivă asupra implicațiilor aplicarii lor.

Invitație workshop gratuit, cu tema „Educația în Anti-Doping”

Sindicatul Național Sport și Tineret: Workshop ANAD despre Educația în Anti-Doping și Prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante