Sindicatul Național Sport și Tineret semnalează public apariția, pe site-ul Agenției Naționale pentru Sport, a unui proiect de Hotărâre de Guvern aflat în consultare publică, care vizează transferul unor bunuri din administrarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Brăila către Clubul Sportiv Municipal Brăila.
Proiectul propune modificarea inventarului prevăzut de HG nr. 1705/2006 și transferul unor active esențiale (Hotelul Sport și Cantina Sport) din administrarea DJST Brăila către CSM Brăila.
Considerăm că acest proiect ridică probleme serioase de oportunitate, legalitate și echitate administrativă și solicităm reevaluarea sa de urgență.
În primul rând, atragem atenția că inițiativa are un caracter punctual, cu aplicabilitate asupra unui singur județ, fără o fundamentare comparativă la nivel național. O astfel de abordare creează aparența unui demers „cu dedicație” și deschide, în mod periculos, calea unor precedente administrative care pot genera tratamente neunitare și arbitrare în gestionarea patrimoniului public.
În al doilea rând, subliniem că proiectul contravine spiritului și logicii procesului de descentralizare prevăzut de Legea nr. 296/2023. Transferul direcțiilor județene către administrațiile locale trebuie să se realizeze integral, cu patrimoniu, personal și capacitate funcțională. Fragmentarea patrimoniului înaintea acestui proces riscă să transforme instituțiile într-o formă fără fond, lipsită de relevanță pentru autoritățile locale.
Din această perspectivă, întrebarea este una legitimă și inevitabilă: care este interesul unei administrații județene de a prelua o structură fără baza materială care îi conferă funcționalitate. Transferul selectiv al activelor slăbește instituția și compromite șansele unei integrări reale în ecosistemul administrativ local.
SNST semnalează cu fermitate faptul că proiectul nu oferă nicio clarificare privind:
• situația personalului;
• protecția locurilor de muncă;
• gestionarea obligațiilor financiare existente.
În absența acestor garanții, există riscul ca salariații să devină victimele unui proces administrativ dezechilibrat, în care responsabilitățile rămân, iar resursele sunt transferate. O astfel de abordare este inacceptabilă și contravine principiilor de stabilitate și protecție socială în sectorul public.
De asemenea, constatăm că fundamentarea proiectului este insuficientă. Invocarea OG nr. 81/2003 are un caracter strict tehnic și nu poate justifica transferul unor bunuri între instituții. Lipsesc argumentele reale de oportunitate, eficiență și sustenabilitate administrativă.
Analiza Notei de fundamentare evidențiază şi o problemă majoră de coerență și de relevanță a argumentației. Astfel, este invocat un transfer anterior de patrimoniu de la Ministerul Tineretului și Sportului către Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale (protocolul nr. 1283/24.03.2022), însă acest exemplu nu are nicio legătură directă cu obiectul prezentului proiect, vizând exclusiv patrimoniul de tineret, nu pe cel sportiv. Mai mult, acest argument este nu doar nerelevant, ci și depășit din punct de vedere legislativ, în condițiile în care, prin OUG nr. 15/2026, patrimoniul de tineret transferat a revenit în administrarea Agenția Națională pentru Sport.
În aceste condiții, utilizarea unui exemplu care nu are legătură cu patrimoniul sportiv și care, în plus, a fost deja infirmat de evoluțiile legislative recente, ridică serioase semne de întrebare asupra rigurozității și actualității fundamentării proiectului.
În lipsa unor argumente specifice, directe și aplicabile situației DJST Brăila, această abordare nu poate susține necesitatea și oportunitatea transferului propus, conturând mai degrabă o justificare formală decât una reală.
Adoptarea unui astfel de proiect, în forma actuală, ar crea un precedent periculos, care poate deschide calea unor decizii similare, netransparente și insuficient fundamentate, în alte județe. În lipsa unor criterii clare și unitare, există riscul apariției unor practici discreționare în administrarea patrimoniului public.
Solicitările Sindicatului Național Sport și Tineret:
• suspendarea de urgență a procedurii de promovare a proiectului;
• reluarea analizei în condiții de transparență și consultare reală cu partenerii sociali;
• respectarea cadrului stabilit de Legea nr. 296/2023, prin evitarea fragmentării patrimoniului înaintea descentralizării;
• garantarea explicită a protecției salariaților, inclusiv a locurilor de muncă și a drepturilor aferente;
• fundamentarea riguroasă a oricărei măsuri care vizează transferul patrimoniului public.
Subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a întrevederii solicitate de SNST cu Agenția Națională pentru Sport, programată miercuri, 8 aprilie 2026, ora 12:00, în sistem online, în cadrul căreia vor fi discutate direct cu președintele ANS aspectele privind schimbările și reorganizările din cadrul DJST/DJS.
Sindicatul Național Sport și Tineret își exprimă disponibilitatea pentru dialog instituțional, dar subliniază că va utiliza toate mijloacele legale și sindicale pentru a apăra drepturile salariaților și integritatea instituțiilor din sistem.
În contextul oricăror procese de reorganizare sau de predare-preluare a personalului, SNST își va reprezenta membrii în relația cu noul angajator. Reprezentativitatea sindicatului, precum și Contractul/Acordul colectiv de muncă în vigoare constituie legea părților și sunt obligatorii pentru noile structuri angajatoare.
Documente: Proiect HG / NF_HG / Anexa 1 / Anexa 2
*Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST