„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Surse – salariile vor fi înghețate prin OUG

Document real sau test de piață?

În cursul zilei de ieri a circulat prin toate canalele de comunicare, o ciornă a unui proiect de OUG pe care Guvernul l-ar adopta în ultimele zile din an. Primul articol al proiectului de OUG vizează „înghețarea” salariilor la nivelul lunii decembrie 2020. Practic, vorbim despre o suspendare a aplicării etapizate a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care ar fi trebuit să aducă o creștere a nivelului salarial cu a treia tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul avut în plată și cel prevăzut pentru anul 2022.

Aceeași înghețare operează și pentru toate celelalte elemente salariale, sporuri, indemnizații, compensații și prime, care fac parte din salariul brut lunar. La acest moment nu avem nicio confirmare a veridicității acestui extras din pretinsul proiect de OUG.

Astfel, încă de la momentul în care a fost creionată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariații din Sport și Tineret nu au fost susținuți de miniștrii de resort, pentru a ni se da dreptul la o salarizare echitabilă. Am pornit cu un handicap din mai multe puncte de vedere și ne aflăm într-o situație de discriminare și în prezent, pentru motivele ce le expunem pe scurt:

  • salariații din Sport și Tineret au fost prevăzuți pe cea mai mică grilă de salarizare în raport cu studiile și importanța muncii prestate.
  • toate celelalte categorii de bugetari au fost plătite din 2017 la nivelul maxim prevăzut de grila din lege, cum este sănătatea, ori au ajuns deja aproape de nivelul maxim, așa cum este salarizat personalul din alte familii ocupaționale.
  • pe timpul perioadei de aproape 1 an de când a apărut pandemia, salariații din Sport și Tineret care au lucrat în prima linie în centrele de triaj și carantinare nu au primit nicio compensație de care au beneficiat celelalte categorii de personal din linia întâi, cum au fost stimulentele, sporurile și alte drepturi;
  • chiar și în prezent, o mare parte a drepturilor noastre salariale nu sunt acordate unitar, nefiind egalizate cu salariul maxim aflat în plată;

Înțelegem că toate țările trec printr-o criză financiară generată de pandemie și că deficitul bugetar este ridicat, însă așteptam din partea noului Guvern ca principalele măsuri să vizeze creșterea încasărilor la bugetul de stat, crearea de noi locuri de muncă, generarea de proiecte pentru accesarea celor 80 de miliarde de euro care sunt la dispoziție României. Asta însemna eficiență și profesionalism, nu măsuri de tăiere a unor cheltuieli bugetare care erau prevăzute încă din anul 2017, prin Lege.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Surse – salariile vor fi înghețate prin OUG

Share on facebook
Distribuie