Au trecut doi ani de la ședința organizată la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în 12 septembrie 2023, cu tema „familia ocupațională de funcții bugetare Administrație – salarizarea personalului din cadrul administrației publice centrale și teritoriale”. Atunci, reprezentanții Guvernului și ai Băncii Mondiale discutau, alături de sindicate, despre necesitatea unei noi Legi a salarizării. De la acea întâlnire și până astăzi, nu s-a avansat deloc, suntem în aceeași situație.
Promisiuni fără acoperire
La ședința condusă de ministrul Simona Bucura Oprescu, alături de secretarii de stat Cristian Vasilcoiu și Ilie Stanciu, respectiv subsecretarul de stat Francisc Gal, autoritățile anunțau o nouă etapă pentru salarizarea personalului public. Se vorbea despre echitate, despre eliminarea discrepanțelor și despre un cadru legislativ unitar.
Realitatea este însă alta:
-
proiectul Legii salarizării nu a fost schițat, nu a fost lansat în dezbatere publică,
-
bugetarii sunt amenințați permanent cu restructurări, reorganizări, comasări și descentralizări,
-
inechitățile salariale continuă să se adâncească, iar termenele sunt împinse de la un an la altul.
O bâlbâială administrativă fără sfârșit
În loc să ofere soluții, Ministerul Muncii menține aceeași incertitudine. Miniștrii vin și pleacă, iar noi rămânem doar cu promisiunile. Angajații din domeniul public sunt folosiți pe post de masă de manevră electorală, cu discursuri politice și cu simulări de reforme fără finalitate.
Soliciăm transparență și termene clare
Sindicatul Național Sport și Tineret cere Ministerului Muncii să își asume public un calendar realist, cu date precise pentru finalizarea și adoptarea noii Legi a salarizării. Este timpul ca autoritățile să răspundă la întrebarea simplă, dar esențială: când și cum se vor corecta inechitățile salariale din salarizarea noastră?
Articolul publicat în 2023, după întâlnirea de la Ministerul Muncii, poate fi citit aici:
Ministerul Muncii – discuții pe tema Legii salarizării unitare