Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Ședința Grupei SNST – DJST Botoșani

Sport - Tabere - Tineret

Joi, 27.11.2025,  a avut loc ședința grupei sindicale a  DJST Botoșani, întrevedere la care a participat și președintele SNST.

Discuțiile au abordat resursa umană existentă și fiecare din domeniile în care se desfășoară activitatea: sport, tineret, tabere.

Compartimentul Sport a evidențiat faptul că exceptând finanțările pe programe naționale, nu s-au primit fonduri pentru calendarul propriu de acțiuni, ceea ce duce la un număr redus de copii și tineri care fac mișcare și sunt antrenați în competiții sportive, cu consecințele de rigoare pentru sportul de masă și de performanță.

Proiectele și programele în domeniul tineret fac parte din componenta educațională  de care au nevoie tinerii și societatea. Timpul care se scurge lipsește tinerii de oportunitățile care le permit să devină cetățeni activi și implicați, sănătoși fizic și moral, să aibă capacități antreprenoriale dezvoltate și multe, multe alte aspecte educaționale care ajută la formarea tinerilor, care sunt copiii noștri, pe care vrem să contăm când vom ajunge la vârsta a treia.

Centrul de Agrement ”Codrii de Aramă”, unde își desfășoară activitatea oameni inimoși, a funcționat la capacitate maximă, asigurând prin veniturile aduse și funcționarea administrativă a instituției. Dar nu este suficient. Sunt lipsiți de posibilitatea de a participa în tabere tineri cu dizabilități, cei cu posibilități materiale reduse, cei pasionați în diverse domenii, taberele având o importantă latură educațională.

Este de remarcat că în pofida situației generate de reorganizarea domeniilor tineret și sport, care s-a dovedit a fi  nefuncțională, salariații au depus eforturi considerabile pentru a desfășura activități, chiar fără resurse financiare, pe baza colaborărilor și a parteneriatelor instituționale. Dar această situație nu poate continua la nesfârșit și, dacă pe plan local se fac eforturi, ele nu sunt pentru a se păstra posturile sau funcțiile, ci pentru că în peste 30 de ani am văzut rezultatele muncii noastre, și suntem convinși că acest  sistem ” Sport și tineret” în care se investesc fonduri reduse, comparativ cu alte domenii, generează rezultate reale și de impact pentru societate.

Într-un context marcat de schimbări și incertitudini, SNST rămâne aproape de colegi, oferind sprijin, soluții și reprezentare. Unitatea și mobilizarea noastră sunt cheia pentru a ne face vocea auzită și pentru a proteja drepturile tuturor celor din domeniile de activitate.

 

Echipa SNST
.

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

Sindicatul Național Sport și Tineret: Ședința Grupei SNST – DJST Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *