Clubul Sportiv Municipal Suceava nu a avut niciodată Contract colectiv de muncă la nivel de unitate și asta din cauza directorului Vasilică Băiţan, care s-a opus acestui demers considerând că salariații din subordinea sa nu trebuie să se bucure de beneficiile sau măsurile de protecție asigurate de un CCM încheiat între angajator și sindicat.
Salariații CSM Suceava nu au primit nici sporul de 15% pentru condițiile de muncă și tot din cauza directorului. Culmea este că pentru el și câțiva apropiați a acordat aceste drepturi salariale, adică Vasilică își dădea și Băițan primea 15% spor la salariu pentru condiții grele de muncă, dar muncitorii, antrenorii și restul personalului nu primeau nimic.
După ce SNST-ul a sesizat această nedreptate și a acționat în instanță Clubul Sportiv Municipal Suceava, s-au făcut demersurile necesare pentru ca toți salariații acestei unități să primească în mod egal sporul pentru condițiile de muncă. Urmează să obținem în instanță, retroactiv, aceste drepturi pentru salariați.
Revenind la refuzul negocierii Contractului colectiv de muncă: SNST a sesizat ITM Suceava cu privire la încălcarea prevederilor legale, iar Inspectoratul a dispus măsura amendării conducerii unității și a impus un termen pentru intrarea în legalitate:
În urma verificărilor SNST a constatat că directorul CSM Suceava, Vasilică Băițan, este ilegal pe postul de director al instituției de un an de zile. Decizia de pensionare Nr. 392609 / 27.10.2023 primită de la Casa Județeană de Pensii Suceava trebuia pusă în aplicare, iar directorul pensionar trebuia să părăsească postul. Dar Vasilică Băițan a uitat să informeze ANS-ul cu privire la încetarea de drept a Contractului său de muncă.
SNST solicită ANS-ului să ia act de situația de la CSM Suceava, să emită decizia prin care Vasilică să plece pe ușa din spate a sportului și să numească un nou director care să își respecte fișa postului și obligațiile legale, inclusiv cele față de salariații din cadrul unității pe care o conduce.
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro