În spațiul public au apărut primele informații privind proiectul noii Legi-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice, act normativ care ar urma să reformeze sistemul de salarizare din sectorul bugetar.
Potrivit declarațiilor publice făcute de oficiali, una dintre direcțiile urmărite este introducerea unui salariu de referință distinct, separat de salariul minim pe economie. De asemenea, se discută despre reducerea diferențelor salariale din sistemul public, limitarea sporurilor și stabilirea unor noi principii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Totodată, autoritățile susțin că salariile aflate în plată nu vor fi diminuate.
În acest context, SNST începe centralizarea propunerilor și observațiilor formulate de membri, lideri de grupă și reprezentanți ai unităților afiliate, pentru a putea construi un punct de vedere argumentat și fundamentat pe realitățile din instituțiile publice din domeniile reprezentate – Administrație publică, Sport, Tineret, Cultură și Educație.
În perioada următoare, organizația noastră va analiza inclusiv exemple concrete privind:
– inechități salariale,
– diferențe între instituții pentru funcții similare,
– probleme generate de plafonări sau limitări ale sporurilor,
– lipsa unei corelări între responsabilități și salarizare,
– situații specifice din domeniile de activitate.
Modelul orientativ de tabel pentru transmiterea propunerilor:
Centralizăm propunerile transmise de membri până miercuri, 27 mai 2026. Prin urmare, vă rugăm să transmiteți propunerile, observațiile sau amendamentele dumneavoastră privind proiectul Legii-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice. Documentul orientativ poate fi completat și retransmis, însă nu este obligatoriu acest format — propunerile pot fi transmise și într-un alt format editabil. Adresă de e-mail pentru transmiterea propunerilor: snst.contact@yahoo.com.
Este esențial ca forma finală a noii legi să fie rezultatul unui dialog real cu organizațiile sindicale și să răspundă concret problemelor apărute în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, lege a cărei implementare a fost permanent amânată și etapizată. În acest context, există riscul ca și noua lege să fie aplicată gradual, din cauza impactului bugetar. Mai jos este proiectul noii legi-cadru, cu toate documentele atașate (sursa: PUBLISIND):
- Proiect Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aprilie 2026
- Proiect COEFICIENTI aprilie 2026
- Expunere de motive – Proiect Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aprilie 2026
- 4 Anexa VIII cap II J si K Regl spec personal contractual aprilie 2026
- 5 Anexa VIII cap I B -Regl spec functionarii publici aprilie 2026
- 6 Anexa VII var aprilie 2026
- 7 ANEXA VI reglementari speciale 21042026
- 8 Anexa nr V Reglementari specifice personal justitie aprilie 2026
- 9 Anexa IV cap III Reglementari specifice personal diplomatie aprilie 2026
- 10 Anexa III cap VI aprilie 2026 – Reglementari specifice personalului din cultura
- 11 ANEXA II Cap II REGLEMENTARI specifice varianta aprilie 2026
- 12 Anexa I cap I B Reglem spec invat aprilie 2026
SNST va continua să susțină necesitatea unui sistem de salarizare echitabil, predictibil și adaptat realităților din instituțiile publice.


