Concluziile întâlnirii reprezentantilor celor 5 confederații sindicale reprezentative cu Prim Ministrul României, dna Viorica Dăncilă, azi, 30.09.2019
Azi, 30.09.2019, începând cu ora 11.00, la sediul Guvernului a avut loc întâlnirea Prim Ministrului României, dna Viorica Dăncilă, cu reprezentanții confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național. Întâlnirea a avut loc ca un prim răspuns la solicitarea transmisă de cele 5 confederațiile sindicale reprezentative, către toate partidele politice parlamentare, așa cum s-a stabilit și prin Hotărârea B.Ex. BNS nr. 1 din data de 16 septembrie a.c.
În deschiderea întâlnirii, doamna Viorica Dăncilă, ne-a comunicat interesul și disponibilitatea domniei sale, în calitate de Prim Ministru, dar și a partidului pe care îl conduce, de a relansa relația PSD – sindicate, atât pe linie politică, cât și pe linia puterii executive (un protocol Guvern-confederații sindicale și separat un protocol PSD – confederații sindicale).
Poziția exprimată de BNS a fost următoarea:
- ”Propunerea înaintată vine într-un climat de instabilitate politică, întrucât aveți o problemă în interiorul coaliției de guvernare, respectiv cu majoritatea politică ce vă oferă sprijin în Parlament.
- Pe de altă parte, opoziția parlamentară va înregistra probabil în cursul acestei săptămâni o moțiune de cenzură împotriva guvernului dumneavoastră, cu șanse mari de reușită.
- De asemenea, propunerea dumneavoastră de parteneriate, inclusiv în plan politic, vine pe un fond de lipsă de încredere totală generată de predecesorii dvs la conducerea partidului (ex. parteneriatul asumat în 2011 de PSD și PNL pentru modificarea Legii 62 și a Codului Muncii, luat astăzi în derâdere de fostul președinte PSD, Victor Viorel Ponta).
- În acest context, protocoalele scrise nu mai pot avea impactul scontat de dvs în plan politic. Așa că, solicitarea pe care v-o propun este aceea de a ne stabili o agendă comună pe termen scurt, cu teme pe care le putem asuma împreună și pe care le puteți rezolva, atât la nivel de Guvern, cât și la nivel de Parlament.
- Vă propun ca pe agenda noastră de priorități să figureze:
- Modificarea Legii 62 a Dialogului Social în această sesiune parlamentară.
- Modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel încât să se refacă mecanismul tripartit de administrare a fondului unic de asigurări de sănătate, mecanism distrus în 2012 de Guvernul Boc.
- Modificarea sistemului de administrare a Casei Naționale de Pensii Publice și introducerea unui mecanism tripartit, inclusiv la nivelul caselor județene de pensii. Se are astfel în vedere implementarea unui mecanism care să permită reprezentanților salariaților monitorizarea modului în care angajatorii își respectă obligația de a plăti contribuțiile sociale reținute de la salariat. Această propunere vine în contextul în care noua lege a pensiilor condiționează includerea în baza de calcul a pensiilor a contribuțiilor de plata efectivă a acestora. Acest mecanism ar permite eliminarea comportamentului abuziv al unor angajatori care rețin dar nu virează contribuțiile de asigurări sociale.
- Stabilirea printr-un acod tripartit Guvern-Patronate-Sindicate a unui calendar de creștere a salariului minim pentru următorii 3 ani.
- Respectarea prevederilor legale în ceea ce privește funcționarea CNTDS, respectiv întrunirea acestei structuri trimestrial, precum și abordare unor teme importante din punct de vedere economic și social. ”
Toate intervențiile ulterioare exprimării poziției BNS au mers în aceeași direcție, cu excepția colegilor de la CNSLR Frăția care prin vocea președintelui lor, Leonard Bărăscu, au subliniat că ei (CNSLR Frăția – PSD) au o relație lungă de parteneriat și că în ceea ce privește modificarea Legii 62, poziția lor în anumite puncte este diferită de a celorlalți colegi din mișcarea sindicală.
În finalul întâlnirii am completat intervenția precedentă cu un comentariu, de data aceasta adresat președintelui PSD și nu Primului Ministru, respectiv:
- ”Consider că în calitatea pe care o aveți de lider de partid ar trebui să aveți în vedere inițierea unei dezbateri internă la nivelul partidului, în ceea ce privește o posibilă asumare în spațiul public a ideii că PSD, prin program și prin fapte, devine exponentul politic al cetățenilor în vârstă de muncă din România. În acest moment, prin documente, declarații și fapte v-ați depărtat de zona de centru stânga a politicii românești și ați dat posibilitatea altor actori politici de gen Pro România sau USR să revendice zona de centru stânga a politicii românești.
- Vă reamintesc că acum 15 ani, pe 1 mai, PSD își înființa organizația muncitorească social democrată, structura care cu siguranță astăzi nu mai există în cadrul PSD.
- Sunt doar câteva din lucrurile care ar trebui evaluate în interiorul partidului pe care-l conduceți, care ar putea să vă clarifice și să ne clarifice în perspectiva unei relații de parteneriat.”
Concluziile acestei întâlniri au fost următoarele:
- Miercuri, 2 octombrie, ora 17,00, urmează să aibă loc o întâlnire a celor 5 confederații sindicale cu reprezentanții PSD, cu obligația din partea noastră de a pregăti un punctaj de teme obiective și termene pe care să le discutăm în cadrul acestei întâlniri, evident ne referim la subiectele mai sus menționate.
- Săptămâna viitoare ministrul muncii va convoca o ședință a CNTDS având ca subiect principal creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2020, cât și negocierea și stabilirea unui acord referitor la evoluția salariului minim inclusiv pentru 2021 și 2022, evident împreună cu organizațiile patronale.
-
În funcție de rezultatele discuției ce urmează a avea loc miercuri cu reprezentanții PSD, este posibil să fie stabilit și un calendar ferm privind modificarea Legii 62/2011, a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, dar și a legii 127/2019 privind sistemul public de pensii. Sursa: BNS