„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Prefecții au preluat revendicările SNST

Vaslui, Teleorman. Iași, Maramureș și Suceava - susținere pentru salariații din Sport și Tineret

Prefecturile din toată țara organizează ședințe ale Comisiilor de Dialog Social cu dezbaterea revendicărilor lansate de Sindicatul Național Sport și Tineret. Liderii grupelor SNST și directorii unităților din Sport și Tineret sunt invitați de prefecți să participe la aceste reuniuni și să susțină cererea de majorare cu 25% a salariilor din Sport și Tineret.

Instituția Prefectului Județul Vaslui, Prefect Daniel Onofrei:

“Am prezidat astăzi (9 aprilie 2024) sedința Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia s-au discutat problemele salariaţilor din cluburile sportive.
Conducerea sindicatului Clubului Sportiv Viitorul Vaslui a prezentat o serie de nemulțumiri legate de diverse aspecte, toate fiind incluse pe ordinea de zi a acestei ședințe. În contextul declanșării protestelor la nivel național organizate de Sindicatul Național Sport și Tineret, reprezentanții sindicatului au adus în atenție aspecte relevante care afectează situația salariaților din domeniul sportiv.
.
În calitate de prefect al județului Vaslui, am asigurat participanții că voi transmite la nivel central toate revendicările salariaților din cadrul cluburilor sportive discutate în cadrul acestei ședințe.
Colaborarea între instituțiile județene și reprezentanții sindicatelor reprezintă un aspect important în menținerea unui climat de dialog și rezolvare a problemelor semnalate de către angajați.
Vom continua să monitorizăm îndeaproape evoluția acestui demers și să menținem transparența în comunicarea tuturor acțiunilor întreprinse în favoarea salariaților din sectorul sportiv.”
.
“Prefectul județului Teleorman, Haralambie Epure, a convocat astăzi (8 aprilie 2024), la solicitarea Sindicatului Național Sport și Tineret, afiliat la Federația Publisind, membru al Blocului Național Sindical, ședința Comisiei de Dialog Social Teleorman pentru a centraliza revendicările salariaților care muncesc în unitățile din domeniile Sport și Tineret din județ.
Principala cerință a membrilor sindicatului vizează majorarea cu 25% a salariilor, aceștia anunțând și intenția de declanșare a protestelor la nivel național, acțiuni organizate pe perioadă nedeterminată.
În același timp, revendicările se referă la inechitățile salariale, muncă suplimentară neplătită și recompensată cu timp liber corespunzător din cauza lipsei de personal, condiții proaste de muncă și nivelul foarte mic al salariilor.
.
Am discutat astăzi, în cadrul Comisiei de Dialog Social, despre problemele cu care se confruntă angajații care lucrează în sectorul de sport și tineret.
Sindicatul Național Sport și Tineret a prezentat situația problemele cu care se confruntă angajaților din cadrul Direcțiilor Județene de Sport, a Cluburilor Sportive și a Caselor de Cultură.
Problemele ridicate includ salarizarea, munca suplimentară neplătită și necompensată cu zile libere, suprasolicitarea personalului, condițiile de muncă.
Sindicaliștii solicită majorarea salariilor cu cel puțin 25% pentru funcționarii publici, precum și pentru personalul contractual.
Am preluat lista de revendicări pe care o vom înainta la nivelul Guvernului.”
.

“Astăzi a avut loc întâlnirea Comisiei de Dialog Social a județului Maramureș, la care a participat domnul prefect Rudolf Stauder.

Temele discutate au inclus revendicările Sindicatului Național Sport și Tineret – SNST.”
.
Urmare solicitărilor Sindicatului Național Sport și Tineret – SNST, membru al Federației PUBLISIND/Blocul Național Sindical – BNS și Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Suceava a C.N.S „Cartel Alfa”, astăzi (1 aprilie 2024) s-a desfășurat o nouă ședință a Comisiei de Dialog Social a județului Suceava la care au participat prefectul Alexandru Moldovan, subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu precum și Claudia Nechifor, secretarul general al Instituției Prefectului.
În cadrul discuțiilor, liderii de sindicat și reprezentanții instituțiilor prezenți și-au expus punctele de vedere cu privire la două probleme:
1. Inechitățile salariale, munca suplimentară neplătită și necompensată cu timp liber corespunzător din cauza lipsei de personal, suprasolicitarea personalului, condițiile proaste de muncă și nivelul foarte mic al salariilor angajaților din domeniul Sport și Tineret.
2. Decontarea navetei personalului angajat în unitățile de învățământ din municipiul Suceava și din comuna Mitocu Dragomirnei.
Este important ca în ședințele Comisiilor de Dialog Social de la nivelul tuturor Prefecturilor, reprezentanții SNST să arate că există o discrepanță foarte mare între salarizarea noastră și restul bugetarilor cu funcții similare, angajați în instituții de același rang. Trebuie menționat și faptul că muncim ca regulă și sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale fără să fim plătiți și fără să primim timp liber corespunzător din cauza lipsei de personal. Am rămas cu cele mai mici salarii din sistemul bugetar, iar neaplicarea integrală a Legii salarizării – Legea nr.153/2017 ne aduce mari prejudicii.

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

Sindicatul Național Sport și Tineret: Prefecții au preluat revendicările SNST

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *