Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Participarea BNS/PUBLISIND la consultările parlamentare pe tema salarizării bugetarilor și a deficitului bugetar

SNST susține interesele angajaților din sectoarele esențiale: Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație

Miercuri, 4 iunie 2025, în sala Comisiei de muncă din Camera Deputaților, grupul parlamentar PSD a invitat reprezentanții confederațiilor sindicale la o întâlnire de consultare privind identificarea unor posibile măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar.

Ședința a fost condusă de președintele Comisiei de muncă CDEP, Adrian Solomon, iar din echipa PSD au făcut parte: Simona Bucura-Oprescu, ministru Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Claudiu-Daniel Catană, senator și Ciprian-Nicolae Văcaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

Din partea Blocului Național Sindical / Federației PUBLISIND, au participat următorii membri ai delegației:

  • Dumitru Costin, președinte BNS;

  • Ionuț Aichimoaie, SFPP/PUBLISIND;

  • Andy Nagy, SNST/PUBLISIND.

La consultări au fost prezente toate confederațiile sindicale reprezentative, iar discuțiile au vizat majoritatea domeniilor de activitate. Printre temele abordate s-au numărat propunerile de reducere a cheltuielilor bugetare, inclusiv tăieri de sporuri (pentru doctorat, complexitatea muncii, condiții de muncă, CFP) și disponibilizări de personal, în special în administrația publică centrală și locală, unde s-a vehiculat o reducere de 5% din personal.

Reprezentanții BNS au exprimat o poziție fermă împotriva acestor măsuri, subliniind că povara ajustărilor bugetare nu trebuie să cadă exclusiv pe umerii lucrătorilor, ci trebuie împărțită echitabil, inclusiv cu mediul de afaceri. Dumitru Costin, președintele BNS, a declarat: „Povara trebuie împărțită în mod egal pe umerii tuturor, adică și pe mediul de afaceri, nu numai pe lucrători!”

PUBLISIND/SNST a susținut, în cadrul discuțiilor, necesitatea identificării unor soluții clare și rapide pentru domeniul Tineretului și Sportului, în contextul reorganizării guvernamentale anunțate. Reprezentanții au subliniat că acest moment de reașezare instituțională trebuie valorificat pentru construirea unor politici publice coerente, cu impact real asupra personalului și beneficiarilor din sistem.

Este de menționat că propunerile de tăieri au fost susținute de membri ai USR, în timp ce BNS a reiterat opoziția față de tăierile de sporuri și disponibilizări.

În ceea ce privește participarea confederației CNSLR-Frăția, deși aceasta a transmis anterior un comunicat de presă în care anunța că „nu va participa la dezbateri pentru a nu fi părtașă la măsurile antisociale pregătite de actuala putere”, realitatea a contrazis această declarație. Conducerea CNSLR-Frăția a fost prezentă la consultări, (vezi foto atașate la finalul articolului). Această discrepanță între declarații și acțiuni ridică semne de întrebare cu privire la sinceritatea și transparența unor organizații sindicale față de membrii lor.

În încheiere, reprezentanții sindicali au avertizat asupra riscului real ca nemulțumirile acumulate în rândul personalului din instituțiile publice să se transforme într-o revoltă socială, concretizată prin proteste masive ale celor sacrificați constant în numele echilibrului bugetar.

Pentru o informare completă, vă invităm să consultați și detaliile privind participarea BNS la consultările parlamentare organizate de grupul parlamentar USR, disponibile aici

*Devenim prioritate prin atitudine!

Echipa SNST

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

Sindicatul Național Sport și Tineret: Participarea BNS/PUBLISIND la consultările parlamentare pe tema salarizării bugetarilor și a deficitului bugetar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *