Ministrul Sportului “a reușit” încă o dată să puncteze la masa Guvernului dezinteresul față de domeniul de activitate: în anul 2023 nu vor fi acordate tichetele de sportivi, așa cum prevede Legea nr. 322/2022, care trebuia să se aplice începând cu 1 ianuarie 2023.
Conform acestei legi, copiii și juniorii, care participă la competiții sportive oficiale naționale și internaționale ar fi trebuit să beneficieze de un stimulent financiar sub forma unor bonuri în valoare de 150 de lei lunar.
Dar Ministerul Sportului a dovedit că susținerea sportivilor nu este pe lista sa de priorități. Aveau legea în vigoare, ministrul trebuia doar să explice în Guvern importanța aplicării acesteia și copiii ar fi primit tichetele lunare. Ordonanța trenuleț, proiectul lansat în dezbatere publică zilele trecute spune că: “Prevederile art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, se aplicã începând cu anul 2024.” Adică se amână acordarea tichetelor pentru sportivi, în anul 2023 nu vor primi copiii și juniorii nici măcar 150 de lei pe lună!
Dezinteres, nepăsare, incompetență!
De fapt, Guvernul nu a putut aloca bugetul necesar acestor tichete din cauză că Ministerul Sportului nu a prezentat impactul bugetar aferent acestui capitol de cheltuieli.
Dar incompetența vine întotdeauna la pachet și cu bătaia de joc. Deși nu va acorda nimic, ministerul trimite tardiv o circulară tuturor Federațiilor Sportive Naționale, prin care le solicită situații și date cu privire la numărul sportivilor legitimați, taxe, competiții naționale și internaționale, etc. Chiar dacă nu are niciun rost, pe principiul “să le cerem cât mai multe situații”, prin adresa MS nr.15552/29.11.2022 sunt cerute datele pe care direcția de specialitate din cadrul ministerului oricum le deține (Direcția Tehnologia Informației și Evidența Datelor / Ministerul Sportului). În aceeași zi în care este lansat documentul prin care vor fi amânate tichetele de sportiv, Ministrul Novak solicită federațiilor situații actualizate pentru impactul bugetar. Așa că, oamenii din federații muncesc fără rost zilele acestea doar pentru a prezenta niște documente care vor ajunge în sertare fără ca nimeni să le citească.
Acordarea tichetelor de sportivi ar fi reprezentat o adevărată gură de oxigen în Sport, un sprijin real, mai ales pentru cei din mediul rural, unde posibilitățile financiare sunt foarte reduse. Ar fi fost mare nevoie de acest colac de salvare, având în vedere că, din cauza lipsei banilor, se înregistrează o scădere dramatică a numărului celor care mai fac sport de performanță în România.
P.S. La nivelul unităților subordonate Ministerului Sportului bugetul alocat la rectificare pentru activitatea sportivă este 0 (zero) lei!
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Federația Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro
2 răspunsuri
Așa cum activitatea sportivă este 0 cum s-a menționat în ultima parte a articolului, așa este și guvernul nostru, al României, de 0 (zero) lei! Dar stați liniștiți ca sportivi de performanță datorită inimilor de luptători ale copiilor și dedicării lor vor ajunge poate nu în vârf dar poate cat mai sus în sport și fără acei bani. Pentru că lor nu le stau in cale lipsa de bani de la MS, nu stau la mila lor, ei au dorința de a ajunge cat mai sus și de a fi niste sportivi recunoscuți și onorabili, așa cum “sprijinul” nostru din România nu poate fi. Din păcate am învățat să ne descurcăm cu toate că nu numai banii ar fi o problemă, ci multe lucruri ar trebui modificate in sportul românesc. Poate majoritatea vor înțelege asta cu timpul, mai greu, in următorii 50 de ani cel mai probabil. Cu toate astea sportul merge înainte, la fel și țara noastră dragă care va ajunge in neant datorită majorității oamenilor care nu își doresc mai mult pentru alți oameni, că pentru ei își doresc destul cand ating un anumit nivel de putere și “se văd cu sacii de bani în căruță” cum zicea antrenorul meu o dată. Semnat sportiva Marton Crina Bianca – fiind la al 2-lea sport de performanță (unde o sa reușesc după 10 ani de muncă intensă), îmi iertați îndrăzneala de a scrie tot ce simt și repulsia față de propria țară, dar mai ales de oamenii profitori și incompetenți care o conduc.
O mizeriei totală pentru sportul romanesc. Niște nenorociți numai pentru ei se aproba bugetul, legile,ne meritam soarta că nu facem nimic și-i alegem și scrim numai mesaje vb.pe la colturi etc.si sportivii,copii suferă și vrem să ne batem cu greii sportului european și mondial.