Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Ministerul Sportului are un nou Secretar general

director djst - șef serviciu minister - secretar general

Ministerul Sportului și-a întregit echipa de conducere cu un nou Secretar general. Prin Decizia Premierului Nicolae-Ionel Ciucă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1020/20.10.2022, doamna Florina Cristache exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Tineretului și Sportului, pentru o perioadă de 6 luni.

 

 

Florina Cristache a fost director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, iar din luna septembrie a fost transferată la Ministerul Sportului, pe funcția de șef serviciu, grad II al Serviciului contabilitate – Direcția generală economică.

Principalele atribuții și responsabilități ale secretarului general sunt următoarele:

  1. coordonează buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter funcțional din cadrul ministerului și asigură legătura operativă dintre ministru și conducătorii tuturor compartimentelor din minister și unitățile subordonate, precum și legătura cu celelalte autorități și organe ale administrației publice;
  2. primește și transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative inițiate de minister și asigură avizarea proiectelor actelor normative primite de la alți inițiatori;
  3. urmărește și gestionează procedurile de avizare, aprobare și publicare, după caz, ale actelor normative aprobate de Guvern, care au fost inițiate de minister;
  4. monitorizează elaborarea raportărilor periodice prevăzute de reglementările în vigoare în sarcina ministerului și dispune măsuri pentru realizarea lor conform normelor specifice;
  5. monitorizează implementarea politicilor de personal și respectarea principiilor privind managementul resurselor umane în cadrul instituției;
  6. îndeplinește alte atribuții prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a ministerului ori încredințate de ministru.

Îi dorim succes în noua funcție și sperăm să avem o colaborare cât mai bună.

Echipa SNST

Sindicatul Național Sport și Tineret: Ministerul Sportului are un nou Secretar general