ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 153 din 23 decembrie 2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice central:
– Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale se înființează ca urmare a fuziunii prin absorbție a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care se desfiinţează.
– Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale preia de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse toate activităţile, posturile, personalul aferent şi patrimoniul din domeniul familiei și tineretului, pachetul de acţiuni deţinut de stat la societatea “Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.)” – S.A. Bucureşti, precum și atribuțiile ce decurg din acest demers.
– Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei trece din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi trece din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. Această instituție va fi finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
– Casele de cultură studenţeşti, respectiv Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „Tei“ din Bucureşti, trec din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
– Direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, respectiv Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, trec din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
– Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale preia, prin protocol, personalul, patrimoniul, posturile și activitatea aferente domeniilor familiei și tineretului de la Agentia Națională pentru Sport.