Salariații Complexului Sportiv Național “Piatra Arsă”, membri ai Sindicatului Național Sport și Tineret, au declanșat protestele! Începând de astăzi, 4 septembrie 2024, pentru o perioadă de 7 zile, vor fi în grevă japoneză și vor purta banderole albe pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă și pentru a cere sprijinul decidenților.
Revendicările SNST-CSN Piatra Arsă, unitate din subordinea Agenției Naționale pentru Sport:
1. În cadrul unității deficitul de personal este de 90%. Solicităm refacerea / completarea statului de personal cu 30 de posturi.
Din cauza tăierilor haotice a posturilor s-a ajuns în situația în care, din cauza lipsei de personal, la acesta unitate se muncește nonstop timp de 3 săptămâni și se acordă o săptămână liber. Sunt colegi care nu pot pleca acasă timp de mai multe luni.
Lipsa acută de personal forțează salariații să preia foarte multe atribuții suplimentare și îi obligă să renunțe la zilele de repaus săptămânal, concediile de odihnă și timp liber pentru compensarea zilelor muncite suplimentar.
2. Condițiile de muncă sunt foarte proaste. Cerem minimul necesar!
Sunt necesare alocări de buget pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, înlocuirea utilajelor și aparaturii, asigurarea unui mediu adecvat de lucru și a echipamentelor necesare, în conformitate cu legislația muncii.
3. Plata sporului pentru munca din zilele de sâmbătă / duminică și sărbătorile legale. Solicităm pontaj real.
Muncim în fiecare zi, Complexul funcționează fără întrerupere pentru sportivi și tineri, dar suntem pontați de luni pănâ vineri, de la 8.00 la 16.00. Sâmbătă și duminica figurăm liberi deși suntem la muncă în fiecare zi.
Solicităm să fim pontați real și plătiți corect pentru munca noastră!
4. Plata transportului la locul de muncă. Nu mai putem suporta costurile foarte mari ale transportului până aici, pe munte. Cerem decontarea acestor costuri pentru deplasare în condiții speciale.
CSN Piatra Arsă este o unitate care îşi desfăşoară activitatea într-o zonă izolată și unde atragerea personalului se face cu greutate. Costurile transportului până la locul de muncă și înapoi la domiciliu au crescut foarte mult, solicităm procedura și bugetul necesar pentru decontarea acestor cheltuieli pentru deplasare.
În cazul în care nu vom primi răspunsuri și soluții concrete din partea autorităților, după perioada de 7 zile a grevei de avertisment, vom stabili următoarele forme de protest.
Echipa SNST – CSN Piatra Arsă
*Devenim prioritate prin atitudine!