ORDIN privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 / Proiect
Prin excepție de la dispozițiile art. 3^1, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura cu prezența fizică în unitățile de învățământ preuniversitar, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ.
În situația prevăzută la alin (1), consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar emit decizia privind reluarea cursurilor cu prezență fizică prin raportare la rata de incidență, publicată pe site-ul Ministerului Educației, cu informarea inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB.
În situația în care, în urma testării cu test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform Instucțiunii Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021, rezultatul este pozitiv, se aplică dispozițiile protocolului privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, prevăzut la punctul VI din anexa la prezentul ordin.
Preșcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform alin. (1), continuă activitatea didactică în regim online și poate relua cursurile cu prezență fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore.
Preșcolarul/elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.
Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal.
Protocolul privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă:
a) persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor realiza testarea preșcolarilor/ elevilor în conformitate cu Instrucțiunea Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021 și vor putea fi instruite de echipe de voluntari formate din medici, studenți la facultățile de medicină, asistenți medicali și alte categorii de personal cu competențe în domeniul medical, sub coordonarea DSP/DSPMB;
b) persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ se vor informa corespunzător în ceea ce privește procedura aplicabilă colectării testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale. Întreaga procedură va fi încheiată cu dezinfecția corectă a mâinilor;
c) în cazul preșcolarilor/elevilor cu rezultat pozitiv la un test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă în unitatea de învățământ, se aplică prevederile pct. 4. Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19;
d) în cazul preșcolarilor/elevilor cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă la domiciliu, părinții/reprezentanții legali au obligația de a comunica în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11 rezultatul testului;
e) unitatea de învățământ raportează DSP/DSPMB cazurile cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă în vederea asigurarii testarii lor prin test certificat antigen rapid sau RT-PCR;
f) unitatea de învățământ păstrează evidența preșcolarilor/elevilor testați pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.