Suntem sindicaliști, iar pentru noi lucrurile sunt simple. Orice prejudiciere a drepturilor membrilor de sindicat va fi sancționată prompt și cu forța. Astăzi a fost doar prima zi din seria de proteste. Fără să conteze că este 31 decembrie și că oamenii sunt preocupați de Revelion, noi am fost în stradă și am protestat.
Lipsa unor reacții ferme și rapide reprezintă o încurajare a puterii în lansarea, fără analize sau consultări, de noi măsuri care pot afecta drepturi. Tăierile sunt cele mai la îndemână măsuri atunci când îți dorești mai degrabă să menajezi profiturile și capitalul decât să ajustezi corect puterea de cumpărare a salariaților.
Astăzi, mii de sindicaliști din Federația PUBLISIND, din toate domeniile, au protestat în toată țara pentru aplicarea legii – politiști, politisti de penitenciare, grefieri și salariați din sport și tineret:
Pentru Ordonanță, ZERO toleranță!
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –