„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Incercare de obstructionare a accesului la justitie

In urma actiunilor intreprinse de sindicat prin care este ceruta in instanta egalizarea salariilor pentru membrii sai, la nivel maxim aflat in plata, ministerele au reactionat si au transmis instructiuni catre subordonate. Cu mare grija fata de angajati si frica de a nu ii vedea altfel decat saraci si nedreptatiti, vatafii din ministere, anticipand pericolul ca subordonatii sa isi mareasca salariile in urma unor hotarari judecatoresti, s-au mobilizat si au actionat pulverizand ceata si informatii naucitoare spre propriul personal.

Astfel printr-o circulara – Adresa Ministerul Muncii – care a fost transmisa in teritoriu, specialistii le arata celor din ministere cum trebuie formulate apararile. MTS-ul se grabeste (plin de satisfactie) sa o distribuie in teritoriu,  desi principiile mentionate nu sunt aplicabile unitatilor din Sport si Tineret, care au acelasi ordonator principal de credite, spre deosebire de institutiile la care se face referire in Decizia ICCJ nr.49/2018. MTS-ul nu intelege nimic, nici macar faptul ca aceasta era o informare interna, prin care erau invatati cum sa incerce sa se apere si, fara nici o strategie, trimite adresa catre toate subordonatele cu intentia de a stopa alte astfel de cereri.

Mizeria consta in faptul ca desi sunt pusi acolo sa sprijine si sa isi sustina subordonatii, sa vegheze la aplicarea corecta a legilor, inclusiv in ceea ce priveste salarizarea, ei actioneaza impotriva acestora spunandu-le sa nu isi ceara drepturile in instanta, ca nu cumva sa castige si sa beneficieze de salarii corecte. In timp ce sindicatul cere o salarizare conforma Constitutiei si face eforturi pentru a corecta inechitatile cu ajutorul deciziilor judecatoresti, ministerul transmite (dez)informari si arata ca nu trebuie sa aiba toti drepturi egale la munca egala.

SNST solicita conducerii MTS sa nu mai incerce sa obstructioneze actiunile sindicale si sa respecte principiul suprematiei Constitutiei si al legii. Nu e principiu mai sfant pentru statul de drept, decat acesta si nu trebuie respectat doar de instante, ci si de functionarii publici, in activitatea lor de zi cu zi. Lasati oamenii sa isi ceara drepturile in instantele de judecata si sa castige salarii egale pentru munca egala, iar daca ati uitat, va reamintim:

Constitutia Romaniei Art. 21 – Accesul liber la justitie

(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.

(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

 

In ultimele saptamani, Sindicatul National Sport si Tineret a inregistrat zeci de cereri catre instatele de judecata, prin care solicita pentru membrii sai egalizarea salariilor la nivel maxim aflat in plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016. Salariatii din Sport si Tineret au inteles ca e dreptul lor sa ceara in instanta corectarea aplicarii gresite a legii in ceea ce priveste salarizarea lor, solicita punerea in aplicare a deciziilor instantelor de judecata si vor sa fie platiti corect pentru munca lor.

Echipa SNST

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret

Afiliat Publisind

Membru Blocul National Sindical – BNS –

 

SNST este partener  Praktiker România

Sindicatul Național Sport și Tineret: Incercare de obstructionare a accesului la justitie