„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Hai să dăm mână cu mână !

La mulți ani, România!

160 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească,

sub același domnitor emblematic, Alexandru Ioan Cuza.

Hora Unirii a fost compusă de un sas luteran: Alexandru Flechtenmacher, iar versurile aparțin poetului Vasile Alecsandri. “Hai să dăm mână cu mână“ a ajuns imnul Unirii Principatelor, cea mai cântată melodie a vremii. „Hora Unirii“ a rămas peste veacuri la fel de îndrăgită de români ca în ziua Unirii.

La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Al.I.Cuza, realizându–se astfel Unirea Principatelor Române.

Jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza: “Jur, în numele Prea Sfintei Treimi și în fața țărei mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă și pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor! “

Este o lecție de umanitate, demnitate și unitate. Haideți să dăm și noi mâna cu mâna, de la mic la mare și să ne împlinim menirea. Uniți, vom împinge cu mai multă ușurință bolovanii grei din calea noastră, lăsând drumul netezit pentru noi și cei ce ne vor urma.

*Devenim prioritate prin atitudine!

Echipa SNST

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST este partener PRAKTIKER ROMANIA

Sindicatul Național Sport și Tineret: Hai să dăm mână cu mână !