Guvernul a adoptat astăzi, 12 martie 2026, o Ordonanță de Urgență care reglementează situația a 1.034 de bunuri din domeniul public al statului care nu au avut până acum un administrator desemnat. Printre acestea se regăsesc tabere școlare și centre de agrement care, după reorganizările administrative din ultimii ani, au rămas într-o situație juridică neclară.
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru reglementarea unor măsuri privind administrarea și transferul unor bunuri din domeniul public al statului și pentru modificarea altor acte normative
OUG clarifică regimul de administrare a 1.034 de bunuri din patrimoniul public al statului care, în prezent, nu au un administrator desemnat, contribuind la deblocarea administrării bunurilor statului, la protejarea acestora și la continuarea procesului de descentralizare administrativă.
Obiectivul este de a asigura o administrare eficientă și o valorificare optimă a taberelor școlare și centrelor de agrement din patrimoniul public, inclusiv pentru accesarea fondurilor europene și naționale, clarificând totodată regimul de proprietate al acestora în sectorul sportiv și facilitând investițiile în infrastructura sportivă.
Astfel, bunurile mobile și imobile care nu au fost preluate prin protocol de predare-preluare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 121/2021 și ale OUG nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, se dau în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, pentru desfășurarea activităților din domeniul sportului.
Bunurile respective sunt supuse regimului juridic al proprietății publice a statului, fiind înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, Agenția Națională pentru Sport are obligația de a întocmi sau, după caz, de a actualiza documentația de cadastru și carte funciară, de a evalua bunurile imobile și de a efectua modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Măsurile adoptate permit exercitarea obligațiilor legale privind administrarea bunurilor proprietate publică — inclusiv efectuarea lucrărilor de conservare, reparații și investiții, realizarea operațiunilor de carte funciară și actualizarea inventarului centralizat — precum și continuarea procesului de descentralizare a direcțiilor județene pentru familie și tineret și a direcțiilor județene de sport.
Agenția Națională pentru Sport are expertiză în administrarea infrastructurii sportive, ceea ce asigură o gestionare eficientă a bazelor de agrement frecventate de tineri, contribuind la dezvoltarea sportului de masă, la promovarea educației fizice și la revitalizarea infrastructurii sportive pentru tineret.
De asemenea, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate de Guvern, Compania Națională de Investiții poate fi desemnată unitate de implementare pentru proiectele de infrastructură spitalicească finanțate din fonduri europene.
Informații suplimentare
Transferul bunurilor între fostul Minister al Tineretului și Sportului și fostul Minister al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prevăzut de OUG nr. 121/2021, nu a fost finalizat. Situația s-a perpetuat și în 2024, în urma reorganizării administrației publice centrale și a fuziunii Ministerului Familiei cu Ministerul Muncii, realizată prin OUG nr. 153/2024.
În cadrul dezbaterilor publice organizate pe acest subiect, SNST a ridicat o serie de întrebări privind modul în care va funcționa sistemul după adoptarea ordonanței:
-
Cine a exercitat până în prezent dreptul de administrare asupra bunurilor pentru care nu au fost încheiate protocoale de predare-primire?
-
Cum va funcționa infrastructura taberelor școlare și a centrelor de agrement în lipsa unor prevederi privind transferul personalului care lucrează în aceste structuri?
-
Cum poate Agenția Națională pentru Sport să administreze infrastructură destinată activităților de tineret în lipsa unor atribuții legale în domeniul politicilor pentru tineret?
SNST atrage atenția că problemele generate de reorganizările instituționale din ultimii ani nu sunt doar patrimoniale, ci și administrative și instituționale.
Fără corelarea patrimoniului, a atribuțiilor și a personalului care administrează în mod real aceste baze, există riscul ca noile reglementări să nu rezolve blocajele existente.