„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Cursuri online pentru membrii de sindicat

Invitatie de participare la cursuri online pentru membrii de sindicat organizate de Institutul European al Sindicatelor

Bucureşti, 22-04-2020

CURS ETUI ONLINE: UE pentru sindicaliști (nivel introductiv).

Cursul se va derula în perioada 25 mai – 10 iulie 2020.

Instituțiile Uniunii Europene și modul în care funcționează sunt complexe, creând, așadar, un decalaj imens între factorii de decizie ai UE și cetățeni. În plus, timp de aproximativ jumătate de secol, Uniunea Europeană a jucat un rol crucial în modelarea procesului actual de globalizare. Aceasta, așa cum vedem la știri în fiecare zi, este o realitate care are consecințe asupra tuturor, din Europa și din întreaga lume. Acesta este motivul pentru care ETUI organizează acest curs introductiv: le va oferi sindicaliștilor nu numai posibilitatea să analizeze în mod critic modul de funcționare al UE și să vadă cum sunt luate deciziile, dar, mai ales, să înțeleagă cum pot juca un rol și să intervină în acest proces. Acesta este un pas crucial pentru consolidarea sindicatelor din fiecare stat european și pentru a-și face munca mai eficientă. În perioada actuală, este vital ca sindicatele sa fie puternice. Deși procesul de învățare este individual, participanții vor fi asistați online de către tutori care le vor oferi sprijin și asistența necesară pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Scopul și obiectivele

După finalizarea acestui training online, participanții vor putea:

1. sa recunoasca principiile de bază ale UE

2. sa identifice cele 5 elemente esențiale ale modelului social european pentru CES

3. sa identifice sistemul de reprezentare a lucrătorilor în diferitele țări ale UE

4. sa cunoasca misiunea, structurile și rolul organelor de conducere ale CES

5. sa inteleaga procedura legislativă ordinară a UE

6. sa defineasca domeniile dialogului social european, sa descrie funcționarea acestora și sa gandeasca acțiuni sindicale posibile

7. sa analizeze, pe baza unui caz practic, principiile care permit acțiunile sindicale cu un scop european.

Limba de lucru: Engleză – cel putin nivel intermediar.

Curs online

Participanți: Sindicaliști din organizații afiliate la CES.

Cum sunt procesate înscrierile? – Pot fi acceptati maximum 300 de participanți. Confirmarea finală a participanților va fi făcută de ETUI ținând cont de cerințele pentru grupul țintă. Selectarea participanților respectă criteriile „primul venit, primul servit”.

Odată completate cele 300 de locuri disponibile, înregistrările vor fi închise. Având în vedere numărul mare de solicitări, acest lucru se poate întâmpla înainte de termen.

Participarea este gratuită.

CURS ETUI ONLINE: Managementul proiectelor pentru sindicaliști

Conținut: redactarea unei schițe de proiect relevantă pentru o organizație sindicală sau un cadru de lucru; pregătirea unui program detaliat și a unui buget pentru un proiect sindical; aplicarea de instrumente și tehnici pentru gestionarea eficientă a unui proiect; identificarea problemelor sau soluțiilor potențiale; evaluarea unui proiect sindical; conceperea de strategii adecvate de diseminare a unui proiect sindical.

Datele și durata: între 4 mai 2020 și 19 iunie 2020 – 7 săptămâni

Participanți: 50

Limba de lucru: Engleză – cel putin nivel intermediar.

Curs online

Participanți: Sindicaliști din organizații afiliate la CES.

Cum sunt procesate înscrierile? – Pot fi acceptati maximum 50 participanți. Confirmarea finală a participanților va fi făcută de ETUI ținând cont de cerințele pentru grupul țintă. Selectarea participanților respectă criteriile „primul venit, primul servit”.

Înregistrări, până la 26.04.20

CURS ETUI ONLINE: Comitete Europene de Intreprindere – Regulile jocului (în engleză)

Conținut: aspecte legale și practice a reprezentării lucrătorilor europeni; prezentare generală a normelor legale care reglementează activitățile comitetelor europene de intreprindere și a orientărilor sindicale privind utilizarea acestora în practică; reflecție asupra utilității unui CEE și a importanței reprezentării lucrătorilor la nivel european; modul în care negocierile pot duce la un rezultat pozitiv și cum poate fi mai eficient un comitet european de intreprindere.

Datele și durata: de la 11 mai 2020 la 19 iunie 2020 – 6 săptămâni

Participanți: 150

Limba de lucru: Engleză – cel putin nivel intermediar.

Curs online

Participanți: Sindicaliști din organizații afiliate la CES.

Acest curs este destinat membrilor Comitetelor europene de intreprindere, consiliului unei Societas europaea sau membri comitetului special de negociere nou aleși sau numiți, precum și reprezentanților sindicali care se ocupă de aceste organisme. Cursul NU este conceput ca un curs de formare pentru un întreg comitet european de intreprindere.

Cum sunt procesate înscrierile? – Pot fi acceptati maximum 150 participanți. Confirmarea finală a participanților va fi făcută de ETUI ținând cont de cerințele pentru grupul țintă. Selectarea participanților respectă criteriile „primul venit, primul servit”.

Înregistrări, până la 03 mai 2020

CURS ETUI ONLINE: Comitete Europene de Intreprindere – Regulile jocului  (în spaniolă) – Conținut: la fel ca pentru versiunea în limba engleză

Datele și durata: de la 18 mai 2020 la 26 iunie 2020 – 6 săptămâni

Participanți: 50

Acest curs este destinat membrilor Comitetelor europene de intreprindere, consiliului unei Societas europaea sau membri comitetului special de negociere nou aleși sau numiți, precum și reprezentanților sindicali care se ocupă de aceste organisme. Cursul NU este conceput ca un curs de formare pentru un întreg comitet european de intreprindere.

Limba de lucru: spaniola – cel putin nivel intermediar.

Curs online

Participanți: Sindicaliști din organizații afiliate la CES.

Cum sunt procesate înscrierile? – Pot fi acceptati maximum 50 de participanți. Confirmarea finală a participanților va fi făcută de ETUI ținând cont de cerințele pentru grupul țintă. Selectarea participanților respectă criteriile „primul venit, primul servit”.

Înscrieri, până la 10 mai 2020            Sursa: Departamentul International BNS

Informatii suplimentare: snst.contact@yahoo.com 

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Cursuri online pentru membrii de sindicat

Share on facebook
Distribuie