Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Comisia de dialog social MTS

Subiecte importante

Comisia de Dialog Social a avut loc marți, 11 august 2020, ora 10.00, la sediul din Vasile Conta. Ministerul Tineretului și Sportului este instituția care figurează cu zero întruniri CDS pe site-ul Ministerului Muncii: vezi lista cu ședințele MTS. Imediat după primirea invitației, SNST a sesizat că sunt nereguli privind convocarea și ordinea de zi a ședinței.

Nu au fost precizate subiectele supuse dezbaterii, propunerile privind inițiativele legislative, textul acestora (așa cum se dorea a fi modificat) și nici notele de fundamentare. Am cerut ca membrii comisiei să primească materialele până la data întâlnirii, altfel existând posibilitatea să nu se prezinte cei invitați. Așa s-a și întâmplat, la ședința nu a participat niciunul dintre invitați. Fără un scop real, nimeni nu a dat curs unei adrese făcute pe genunchi şi unei convocări de formă, cu rolul de a bifa o obligație. Prin urmare, la ședință au participat numai membrii SNST și reprezentanții MTS, confederațiile și patronatul au ignorat invitația care, practic, nu conținea nimic.

Membrii comisei au pus în discuție un proiect legislativ privind acordarea unor vouchere de vacanță pentru sportivi, ignorând voit propunerile noastre prin care încercam să schimbăm anumite inechități salariale. Totuși, reprezentanții SNST au cerut introducerea pe ordinea de zi a unor subiecte extrem de importante pentru salariații din domeniile Sport și Tineret, conform adreselor transmise odată cu solicitarea de convocare a comisiei:

modificarea articolului privind majorarea salariilor pentru tot personalul din domeniile Sport și Tineret (Legea nr.156/2020); adăugarea unei prevederi în articolul care stabilește preluarea bazelor, centrelor de agrement și a hotelurilor de către administraţia locală (Legea nr.136/2020 – lege în care nu se specifică ce se întâmplă cu salariații) și stadiul proiectului pe care SNST l-a adus în dezbaterea comisiei, în urmă cu mai mult de un an, majorarea cu 15% a salariilor din domeniile Sport și Tineret. materialul aici

Membrii CDS nu știau absolut nimic despre toate aceste subiecte stabilite înainte cu conducerea ministerului dar, în urma discuţiilor, a fost redactată propunerea noastră și ne-au promis că vor transmite prin e-mail documentele ședinței, procesul verbal și forma finală a articolelor propuse spre corectare prin OUG; ne-au dat ca termen ziua de vineri (14 august a.c.), zi în care urmau să plece proiectele legislative din M.T.S.

Nu ne-au fost trimise documentele promise (procesul verbal, modificările propuse și fundamentarea acestora), iar din M.T.S. nu a plecat proiectul legislativ. Dacă până acum am „suspectat” conducerea MTS de necunoașterea procedurilor și de lipsă de profesionalism, acum nu putem exclude reaua voinţă şi dezinteresul faţă de salariați.

La întrebarea legată de aplicarea Legii nr.156/2020 în teritoriu, reprezentanții MTS au spus că acest lucru este responsabilitatea fiecărui angajator, refuzând să ofere o definiție clară a sintagmei „unității sportive”. Am arătat că legea nu distinge și nu restrânge intituțiile care pot fi asimilate unităților sportive.

MTS-ul este foarte preocupat să suplimenteze peste noapte posturi de directori adjuncti în teritoriu, deși este urgentă aprobarea unor posturi fără de care instituțiile nu își pot desfășura activitatea: contabili, paznici, muncitori, administrator, etc.  În fața unui asemenea demers, aflat în afara legii, se vede care sunt de fapt acțiunile celor din minister: aducerea unor șefi peste șefi și politizarea excesivă a domeniului. Problemele oamenilor din subordine nu sunt pe lista de priorități a ministerului, iar asta reiese și din comunicatele instituției, în acestea salariații din sport şi tineret… nu există!

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Comisia de dialog social MTS

4 răspunsuri

  1. Doar daca aceste informatii vor ajunge in presa, in special la TV, se va incerca o solutionare, altfel MTS ul nu va iesi din inertie sau mai bine zis confort.