In data de 17.07.2019, la sediul MTS a avut loc sedinta Comisiei de dialog social. Conform adresei trimise, pe ordinea de zi s-a aflat amendamentul la Legea nr.153/2017 prin care se vor majora cu 15% salariile angajatilor din subordonatele MTS si din federatiile sportive nationale.
Toate bune si frumoase, numai ca ministerul, hotarat sa isi mentina statutul de luptator impotriva propriilor angajati, a facut tot ce se putea pentru a tergiversa cat mai mult aceasta initiativa:
- Nu au trimis inainte membrilor textul propus dezbaterii in comisie. Adica, “haideti sa ne intalnim pentru discutii pe marginea unui material, fara sa il cunoasteti”. Mai mult decat atat, nu aveau nici reprezentantii MTS materialul aflat in discutie! Acesta a fost trimis ulterior tuturor celor prezenti, prin email;
- Nu au participat toti membrii comisiei la sedinta. Conform OMTS nr.1781/2017, comisia este condusa de presedinte sau de supleantul acestuia si are in componenta patru membri si supleantii acestora. La sedinta au fost prezenti doar presedintele comisiei, Cosmin Butuza – secretar de stat si doi dintre membri: Dacian Stan – director si Marcel Sabadas – director;
- Nu au fost redactate procesele verbale ale ultimelor doua sedinte. Nu este consemnat ceea ce s-a discutat;
- Nu a fost prezentat impactul bugetar. Conform celor stabilite in sedinta din data de 18.06.2019, urma ca MTS-ul sa solicite tuturor unitatilor subordonate si federatiilor sportive nationale situatia salariilor (ministerul a afirmat ca nu cunoaste nivelul salariilor (sic!) si nu poate elabora impactul majorarii cu 15% decat dupa ce va afla aceste date; pana la aceasta data nu au trimis adresa catre subordonate si federatii).
SNST a solicitat ca majorarea de 15% sa se acorde tuturor salariatilor, dar textul trimis prin e-mail de MTS, in timpul sedintei revine cu sintagma “functii de specialitate”, exact cea care a creat problemele. Textul propus este urmatorul:
Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, se completează după cum urmează:
ARTICOLUL I Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul încadrat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului și instituțiile subordonate, precum și personalul încadrat pe funcții de specialitate din federațiile sportive se majorează cu 15%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
ARTICOLUL II Articolul IV din Legea nr. 218/2005 287 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 4 decembrie 2018 se abrogă.
Din cauza lipsei cvorumului, nu au mai fost dezbatute subiectele ce urmau sa fie discutate suplimentar. Daca toti reprezentantii ministerului, desemnati prin ordin, s-ar fi deranjat sa participe la sedinta, puteau fi identificate solutii si raspunsuri la problemele si intrebarile noastre (situatiile de la unele subordonate si federatii, sedinta comuna cu directorii din tara, deficitul de personal, pontajul, descentralizarea, transparenta acordarii bugetelor pentru subordonate si pentru FSN-uri, OUG 114/2018 art.36 alin.4, salarizarea, HG nr.1447/2007, sesizari, etc).
Avand in vedere cele aratate mai sus, absenta membrilor din comisie si intarzierea elaborarii impactului bugetar aferent acestei majorari, solicitam ministrului tineretului si sportului sa intervina pentru urgentare si sa ne transmita motivele absentei membrilor comisiei. Solicitam acestea in calitatea noastra de parteneri de dialog social, astfel cum acestia sunt definiti de Legea nr.62/2011, in cadrul procesului de dialog social, caracterizat ca fiind unul voluntar prin care partenerii sociali se informeaza, se consulta si negociaza pe baza recunoasterii reciproce in vederea stabilirii unor acorduri in problemele de interes comun.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –