Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Cerere recalculare salariu

Stimaţi colegi,
Revenind la răspunsul Ministerului Tineretului şi Sportului privind solicitarea noastră, am înaintat o nouă adresa către MTS, efortul nostru concentrându-se  şi în direcţia  rezolvării  pe cale administrativă a acestui demers.

Am transmis membrilor formularul – cerere de recalculare a drepturilor salariale – care trebuie completat şi transmis  angajatorului.

Descarca Cererea de recalculare salariu

Având în vedere prevederile  art. 3din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 şi prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, salarizarea trebuie făcută  la nivelul  maxim al funcţiei din categoria, familia profesională  din  care face parte angajatul. Sindicatul  Naţional Sport şi  Tineret  acţionează pentru aplicarea  măsurilor  în vederea  egalizării nivelului  maxim al  salariului de bază prin  raportare la  aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în  specialitate,  aceleaşi condiţii de studii.

Este necesară implicarea tuturor în realizarea demersurilor pe care Sindicatul Naţional Sport şi Tineret le face pentru reprezentarea intereselor comune  ale angajaţilor din  Sport şi Tineret. Consecvenţi  în  abordarea noastră,  acţionăm pe baza  observaţiilor şi  propunerilor formulate  de către membri, convinşi fiind că trebuie să activăm pe  baza iniţiativelor colective, şi să acordăm fiecaruia posibilitatea să fie auzit şi  ascultat.

 

*Devenim prioritate prin atitudine

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: Cerere recalculare salariu