Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Care sunt planurile pentru sportivi și pentru tineri

2020 – 2024

Programul de guvernare 2020 – 2024, convenit de PNL, Alianța USR-PLUS și UDMR a fost publicat și putem afla care sunt planurile politicului pentru Ministerul Tineretului și Sportului pentru următorii 4 ani:

  • pentru zona de tineret: cadrul legislativ pus la punct, modern și consistent, descentralizarea instituțiilor din subordinea MTS, strategie de tineret 2021 – 2027, digitalizare, infrastructură în domeniul tineretului,
  • sunt anunțate investiţii importante în infrastructura sportivă – sute de săli polivalente, complexuri sportive, săli sportive şcolare, patinoare, bazine olimpice sau velodromuri,
  • redefinirea cadrului legislativ care să asigure participarea, practicarea, performanţa şi excelenţa sportivă, prin care se dorește reformarea sistemului sportiv românesc,
  • schimbare a modelului de implicare a autorităţilor publice în sport şi astfel transformarea lor din furnizor direct de servicii sportive (prin cluburile de drept public),
  • reorganizarea sportului românesc astfel încât să se permită finanţarea sa transparentă şi predictibilă de la bugete publice și concurenţa loială între cluburi,
  • promovarea transparenţei decizionale şi adoptarea unei conduite morale solide,
  • elaborarea o Strategieei generale de organizare şi dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport din România şi un Plan de acţiune aferent pentru perioada 2021-2027,
  • implementarea mai multor proiecte precum: Programul “Integrare prin sport” – adresat copiilor care provin din medii defavorizate; Programul Naţional “Educaţie prin sport” – pentru creşterea numărului de practicanţi şi pentru promovarea rolului educativ şi social al sportului în rândul populaţiei, la un nivel de 80.000 de practicanţi pe an; Programul Naţional “Şanse egale”,
  • asigurarea tuturor condiţiilor de pregătire şi concurs pentru loturile care s-au calificat sau se află în curs de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo;
  • coordonarea eforturilor administraţiei publice centrale şi locale pentru desfăşurarea în bune condiţii a meciurilor din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020, care ar putea fi găzduite de Bucureşti în iunie 2021, în funcţie de contextul pandemic;
  • pentru federaţiile sportive naţionale care îşi depun candidatura pentru organizarea unor competiţii internaţionale pe teritoriul României va fi creat un nou program de finanţare, Programul de Excelenţă.

Documentul integral, Programul pentru toate cele 18 ministere, poate fi descărcat de aici – Programul de guvernare 2020-2024.

Sindicatul Național Sport și Tineret: Care sunt planurile pentru sportivi și pentru tineri