Astăzi, 6 august 2024, în București, a avut loc Adunarea generală a Sindicatului Național Sport și Tineret. La ședință (format hibrid – fizic și online) au participat lideri, vicelideri și membri ai grupelor SNST de la nivelul unităților teritoriale, din cluburi sportive, direcții județene pentru sport și tineret, complexuri sportive naționale, federații sportive naționale, case de cultură ale studenților, DGASPC, primării, școli gimnaziale, licee, ANS și Complexul Cultural – Sportiv Studenţesc Tei.
Au fost informări cu privire la demersurile inițiate de sindicat și stadiul acțiunilor în instanță pentru recuperarea retroactivă a unor drepturi restante, s-au dezbătut subiecte de interes general și cu privire la condițiile de muncă și discriminările salariale la care sunt supuși în continuare salariații din domeniile noastre de activitate.
În sesiunea de prezentare a activității pentru anul trecut au fost prezentate acțiunile organizate de SNST, protestele și mitingurile la care au participat membrii organizației, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și de grup de unități, reprezentativitatea sindicatului obținută în instanță, obținererea retroactivă a sporului pentru condițiile vătămătoare, recalcularea corectă a indemnizațiilor de concediu.
În prima zi de ședințe, vicepreședintele ANS, domnul Thomas Răzvan Moldovan, a acceptat invitația de a participa la evenimentul SNST desfășurat în cadrul proiectului cu titlul “Modernizarea și consolidarea parteneriatului social SNST-ANS printr-un pachet integrat de intervenții specifice” Cod SMIS 306166: Activitatea 2 Activități integrate pentru modernizarea dialogului social sectorial, SA2.1 Modernizarea dialogului social prin organizarea și desfășurarea de workshop-uri tematice.
Foto ziua 1 / ziua 2 – click aici
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro