Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Acte normative de interes

OUG nr.114 / 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României (descarcă OUG NR.114-2018). Creșterea salariilor de bază prevăzută de Legea nr.153/2017 se aplică și, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din dec.2018:

Art. 34 (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

Forma actuală a Ordonanței de Urgență e diferită față de proiectul pus în transparență decizională proiect OUG masuri 2019. Executivul mai decide printre altele:

– majorarea de la 1 septembrie 2019 a punctului de pensie şi a pensiei minime astfel: punctul de pensie va creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă de la 640 de lei la 704 lei

– acordarea voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 de lei şi în anul 2019 tuturor angajaţilor din sectorul public

– creşterea salariului minim în domeniul construcţiilor la 3.000 de lei brut începând cu 1 ianuarie 2019

– plafonarea preţului la gaze şi energie electrică pentru următorii trei ani pentru consumatorii casnici.

Important pentru noi este si art.59, prin care se decide ca 1% din taxele şi accizele aplicate la nivel naţional pentru ţigarete, ţigări şi băuturi alcoolice, nu mai vin la MTS ci se virează direct la bugetul de stat. Atunci cand nu reusesti sa cheltui, iti este taiat bugetul alocat. Ne amintim ca la rectificarea din vara, Guvernul a luat de la minister peste 100 de milioane de lei, bani pe care acesta nu a reusit sa ii foloseasca prin programele derulate. Oare la ce capitol din buget ne puteam permite să dăm banii înapoi, unde puteam avea excedent și cine răspunde de această pierdere? Asta în condițiile în care MTS-ul primește cereri de suplimentare la toate capitolele, de la multe dintre unitățile subordonate, solicitări la care uită să răspundă.

Pentru funcționarii publici este de interes și legea adoptată de Parlament:

Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind evaluarea funcţionarilor publici pentru anul 2018 (documentul aici: lege-modif-Lege.nr.188)

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

SNST este partener  Praktiker România

Sindicatul Național Sport și Tineret: Acte normative de interes