Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Ministrul Sportului amendat pentru că nu respectă o Hotărâre a Instanței

20% din salariu minim pe economie pe zi întârziere

Ministrul Novak suportă personal consecințele nepunerii în aplicare a unei Hotărâri judecătorești, va plăti din contul propriu amenda stabilită de Instanță. Deși se prezintă ca fiind absolvent de drept, nu a știut sau nu a vrut (s-a mai întâmplat asta, nu îți dai seama dacă nu vrea sau dacă nu știe) să pună în aplicare o Hotărârea Instanței și este bun de plată:

“Dispune amendarea pârâtului ministrul Sportului, în calitate de conducător al pârâtului, Ministerul Sportului, cu o amendă în cuantum de 20% din salariu minim pe economie pe zi de întârziere”…

Oare ce părere au foștii profesorii de drept ai lui Eduard Novak, despre faptul că acesta nu respectă decizia unei Instanțe de judecată, nu duce la îndeplinire obligația pe care o are în calitate de conducător al intituției? Este adevărat că i-a convins greu pe cei care l-au inițiat în științele juridice să îi acorde creditele pentru a termina facultatea, i-au trebuit 7 ani să termine cursurile de 4 ani la drept. Potrivit CV-ului postat pe site-ul Guvernului, Eduard Carol Novak, a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Româno-Americane între anii 1994 – 2001, neprecizând dacă este licențiat sau nu.

Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti

Legea nr.554/2004 Art. 24: Obligaţia executării

(1)Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2)În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3)La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă.

Incompetență sau răzbunare?

Cum s-a ajuns aici, cum de a fost posibilă această decizie ilegală care afectează negativ imaginea Ministerului? Sursele SNST spun că poate fi vorba de lupta internă, polițe pe care și le plătesc între ei cei din conducere, iar în perioada următoare vor urma și altele. Au fost uitate intenționat unele dosare la sertar pentru a fi scos vinovat conducătorul instituției, dar asta nu îl disculpă pe ministru, ci dimpotrivă! Poate că este cu atât mai grav, demonstrează că nu știe ce se întâmplă în minister, nu are controlul asupra activității propriilor subordonați și nu a dispus ulterior nicio măsură.

„Dacă ești incompetent, nu poți ști că ești incompetent. Calitățile de care ai nevoie pentru a produce un răspuns corect sunt exact calitățile de care ai nevoie pentru a recunoaște răspunsul corect” (Dunning și Kruger).

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Național Sport și Tineret: Ministrul Sportului amendat pentru că nu respectă o Hotărâre a Instanței